Adrian Veştea (PNL) este ministrul desemnat al Dezvoltării. El a primit astăzi, 14 iunie, aviz favorabil la audierile din Parlament.

Regionalizarea va duce la o capacitate administrativă mult mai bună şi la implementarea de proiecte strategice pe termen lung

După acest moment, viitorul ministru a vorbit, în cadrul unei intervenţii la un post de televiziune, despre subiectul regionalizării României, afirmând că este adeptul unui astfel de plan, care ar prevede comasarea de primării şi chiar de judeţe.

Totul ar duce la o capacitate administrativă mult mai bună, a subliniat Adrian Veştea.

„Ceea ce consider de cuviinţă este de a comasa anumite UAT-uri sau judeţe, în aşa fel încât a avea o capacitate administrativă mult mai bună, de a avea posibilitatea de a asigura funcţionarea acestor UAT-uri şi de a gândi proiecte strategice pe termen lung”, a afirmat ministrul desemnat al Dezvoltării.

Pentru cei care se tem de această schimbare, liberalul a explicat totuşi că vorbim despre un plan care nu se poate realiza imediat şi în niciun caz înainte de alegerile ce vor avea loc în 2024 în România.

„Regionalizarea nu se poate face peste noapte. Sunt adeptul acestei regionalizări, nu cred că se poate face de astăzi până anul viitor. Este aproape imposibil să se facă înainte de alegeri.

Se pot gândi strategii în situaţia în care coaliţia de guvernare va avea un astfel de obiectiv, cu siguranţă voi aduce tot aportul şi toată pregătirea pe care o am, în aşa fel încât să gândim şi să creăm premisele ca în viitorul mandat să existe o astfel de perspectivă”, a declarat viitorul ministru al Dezvoltării.

Dispar judeţele şi se comasează în mult mai puţine regiuni la nivel naţional

El a oferit şi un exemplu despre cum ar putea arăta această comasare a judeţelor.

„În prezent, sunt în derulare foarte multe proiecte care sunt pe fonduri europene, există Agenţii de Dezvoltare Regională la nivelul fiecărei regiuni (…) Am spus că s-ar putea, la nivelul fiecărei regiuni, să se poată comasa un număr de judeţe într-o primă etapă.

Dacă – şi am dat exemplul Regiunii Centru – din şase judeţe se vor comasa în două regiuni cred că este un pas important înainte pentru a eficientiza”, a declarat Adrian Veştea.

Viitorul ministru a admis că sunt lucruri dificil de realizat, oferind şi exemple la nivel european.

„Este destul de greu de a face astăzi o reorganizare administrativ-teritorială. (…)

Polonia este un model de succes, dar în Franţa au făcut numeroase referendumuri şi nu s-a găsit soluţia prin care să se poată comasa anumite unităţi administrativ-teritoriale”, a declarat Adrian Veştea.

Aleşii locali vor fi, cu siguranţă, nemulţumiţi de multe dintre aceste schimbări anunţate, pentru că mulţi dintre ei vor rămâne fără un loc de muncă, însă ministrul desemnat al Dezvoltării afirmă că este un pas pe care România este obligată să îl facă, la un moment dat.

„Este o responsabilitate pe care la un moment dat ar trebui să şi-o asume România în aşa fel încât să avem un sistem administrativ mult mai eficient, mult mai funcţional”, a declarat acesta.