Grupul Volkswagen, cel mai mare producător european de autovehicule, ar putea adăuga încă două mărci auto actualului portofoliu, compus din zece branduri, după finalizarea preluării diviziei sport a Porsche, a declarat preşedintele consiliului de administraţie, Ferdinand Piech, relatează Bloomberg, citat de Mediafax.

Porsche devine a zecea marcă a grupului Volkswagen, care include modele ca Audi, Skoda sau Seat.

12 este mai uşor de ţinut minte decât zece

„Este încă în faza discuţiilor, dar 12 este mai uşor de ţinut minte decât zece”, a răspuns Piech la o întrebare privind perspectivele grupului de a achiziţiona noi branduri.

Volkswagen va achiziţiona, până la sfârştul anului, o participaţie de 42% la Porsche AG, companie controlată de familiile Porsche şi Piech.

Grupul deţine 30% din producătorul de camioane german MAN şi un pachet de acţiuni la Scania, însă oficialul a refuzat să precizeze dacă cele două companii sunt vizate pentru îmbogăţirea portofoliului Volkswagen.

SURSA: Mediafax