Se închid masiv băncile din România. Mii de bancheri au părăsit deja sistemul

Comparativ cu anul 2008, se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din acest domeniu şi peste 44% dintre sucursalele bancare şi-au închis porţile la nivelul întregului sistem bancar, conform unui studiu comandat în T1 de Raiffeisen Bank.

Trebuie menționat că cifrele au fost înregistrate odată cu tăierea costurilor, mutarea unei părţi din activitatea bancară în mediul online, dar şi ca urmare a dispariţiei mai multor bănci din statistici.

Infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic şi explozie a creditării 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.

A fost înregistrată o scădere de 27,6%

Faţă de vârful din 2008 se constată că 19.775 de salariaţi au plecat din sistem, scăderea fiind de 27,6%. Totodată, 2.909 de unităţi bancare s-au închis în această perioadă, ajustarea fiind de 44,4%.

Comoditatea, rapiditatea şi controlul asupra contului bancar sunt principalele beneficii identificate de români în utilizarea mediului online pentru operaţiunile bancare, arată același studiu.

Concret, 8 din 10 români asociază serviciul de mobile banking cu accesibilitate 24/7, rapiditate, transfer uşor de bani între diferite conturi, şi o relaţie mai simplă cu banca. Totuşi, aproape 7 din 10 români consideră aplicaţiile de mobile banking mai dificil de utilizat.

În acelaşi timp, teama de fraude online (45%) şi problemele de securitate şi confidenţialitate (35%) reprezintă principalele obstacole în folosirea aplicaţiilor de online banking de către români.

180 de sucursale şi agenţii bancare s-au închis în 2021

În altă ordine de idei, profitul băncilor a atins un nou record, iar ritmul restructurării băncilor a încetinit de la sfârșitul primului semestru din 2021, arată datele Băncii Naționale a României. De asemenea, un număr foarte mic de angajați a plecat din sistem în ultimul an, iar numărul sucursalelor s-a redus cu peste 100 în aceeași perioadă de timp.

Un număr de doar 47 de salariaţi au plecat din sistemul bancar românesc în ultimul an şi 107 sucursale şi agenţii bancare au fost închise comparativ cu situaţia de la sfârşitul primului semestru (S1) din 2021, ritmul restructurării în bănci încetinind, după cum reiese din datele Băncii Naționale a României (BNR), citate de Ziarul Financiar.

Comparativ, între S1/2021 şi S1/2020 un nu­măr de 1.013 bancheri au ieşit din sistem şi 206 unităţi bancare teritoriale şi-au închis porţile. Restructurarea sistemului bancar a continuat astfel într-un ritm mai lent, după ce accelerase în 2020 şi 2021 în contextul pandemiei de COVID-19, băncile care activează pe piaţa românească ajungând să aibă la sfârşitul primelor şase luni din 2022 un număr de 51.847 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.643.

Pe parcursul întregului an 2021, un număr de 180 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.011 de salariaţi au plecat din sistem. În 2020, 183 de sucursale şi agenţii bancare au dispărut şi 456 de salariaţi au plecat din banking, după ce în 2019 peste 320 de unităţi bancare au fost închise şi 631 de salariaţi au ieşit din banking. La sfârşitul anului 2021 băncile de pe piaţa românească au ajuns să aibă 51.639 de angajaţi, iar numărul sucursalelor a coborât la 3.655.