Executivul a aprobat recent acordarea și în acest an a ajutorului financiar destinat elevilor şi studenţilor pentru achiziţionarea de calculatoare, în baza programului EURO 200, suma totală alocată fiind de 1,7 milioane de lei.

Se dau 200 de euro (aproximativ 1.000 de lei) elevilor și studenților

Astfel, în baza acestui program va fi acordat, în anumite condiții, un ajutor financiar în valoare de 200 de euro pentru elevi şi studenţi pentru a-și achiziţiona un calculator sau laptop.

„În baza programului EURO 200 pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor pentru achiziţionarea de calculatoare au fost dispuse măsuri de continuare şi pentru acest an. Este hotărârea care a fost aprobată astăzi de Executiv, în acest sens, de acest sprijin urmând a beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, care au până în 26 de ani şi provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie.

Pentru acest an, venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 lei la 500 lei, ca urmare a evoluţiei indicelui preţului de consum, aşa cum se regăseşte în comunicarea Institutului Naţional de Statistică, iar anul acesta bugetul alocat este de 1,7 milioane lei”, declara purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Potrivit normelor metodologice, „sunt considerate calculatoare personale și dispozitivele mobile de tip calculator personal cum ar fi laptopul, notebook-ul, sau dispozitivele echivalente”.

Cum puteți obține banii și ce acte sunt necesare

Pentru a beneficia de acest program, cei interesați trebuie să depună o cerere la școala sau la unitatea de învățământ la care sunt înscriși. Cererea poate fi completată de către studentul care solicită ajutorul, sau în cazul elevilor, de către un părinte, tutore sau curator, în funcție de situație.

În ceea ce privește actele necesare, este nevoie de copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

De asemenea, trebuie completată o declarație pe propria răspundere de către părintele, tutorele, reprezentantului legal sau a ocrotitorul legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani. Declarația se referă la venitul brut lunar pe membru de familie, care trebuie să se încadrează în plafonul prevăzut de articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

Cei interesaţi pot depune cererile până pe 22 mai. Lista nominală a beneficiarilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Educației pe 14 iunie. Depunerea contestațiilor se va putea face între 19 și 22 iunie.

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se va face între 21 și 31 august, iar cumpărarea calculatoarelor se va putea face între 21 august și 16 octombrie.