Se dau 327 de lei de persoană de la stat. Banii au fost deja virați. Beneficiarii îi vor lua lunar
SURSA FOTO: Dreamstime
Elevii au început să primească bursele școlare aferente lunii aprilie. Valoarea acestora este ajustată în funcție de numărul zilelor de școală și vacanță. Astfel, bursa de merit va fi de aproximativ 327 lei, iar bursele de reziliență și tehnologice în jur de 218 lei.
Elevii primesc bursele aferente lunii aprilie
Începând cu data de 20 mai 2025, școlarii din România vor primi bursele aferente lunii aprilie, conform prevederilor metodologiei oficiale stabilite prin ordin de ministru.
Calculul sumelor se face în funcție de zilele efective de curs și vacanțele din calendarul școlar, ceea ce duce la ajustări lunare ale valorii burselor.
Cât se plătește bursa în luna mai pentru aprilie?
În luna aprilie 2025, elevii au avut parte de 16 zile de școală, dintr-un total de 22 de zile lucrătoare, restul fiind zile de vacanță (inclusiv Paștele). În consecință, bursele calculate pentru această perioadă sunt:
-
327 lei pentru bursa de merit
-
218 lei pentru bursele de reziliență și tehnologice
-
300 lei pentru bursa socială, sumă fixă neafectată de vacanțe
Valoarea acestor burse este ajustată lunar printr-o formulă matematică prevăzută de metodologia în vigoare, care ține cont de numărul de zile lucrătoare și de cele de vacanță. Singura condiție suplimentară: elevii nu trebuie să aibă mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună.
De ce nu se primesc mereu aceleași sume?
Bursele nu sunt constante de la o lună la alta, chiar dacă tipul bursei are un cuantum minim prevăzut de lege. De exemplu:
-
În ianuarie, bursa de merit a fost de 307 lei, iar cea de reziliență 205 lei.
-
În februarie, elevii au primit 352 lei bursa de merit și 235 lei pentru reziliență.
-
Pentru martie, s-au plătit 338 lei (merit) și 225 lei (reziliență).
Diferențele apar din cauza structurii anului școlar și a vacanțelor. Potrivit reglementărilor, sărbătorile legale și zilele libere sunt considerate zile lucrătoare în calculul burselor, ceea ce poate genera interpretări diferite la nivelul inspectoratelor școlare.

Luna trecută, mai multe județe nu au primit integral fondurile necesare pentru plata burselor aferente lunii martie. A fost prima lună fără vacanțe, deci cu valori maxime prevăzute de lege, dar cu întârzieri în virarea sumelor.
Următoarea lună în care bursele se vor plăti în cuantumul legal complet este mai 2025, iar transferurile sunt programate pentru 20 iunie 2025.
Valorile minime stabilite pentru anul școlar 2024–2025
Conform legii educației și ordinului ministerial, valorile minime ale burselor sunt:
-
Bursa de excelență: între 700 și 3.700 lei/lună (în funcție de tip)
-
Bursa de merit: 450 lei/lună
-
Bursa de reziliență: 300 lei/lună
-
Bursa tehnologică: 300 lei/lună
-
Bursa socială: 300 lei/lună
-
Pentru mamele minore: 700 lei/lună
Aceste sume pot fi majorate de către școli dacă administrațiile locale alocă fonduri suplimentare.
Pentru 2024-2025, doar lunile martie și mai nu au vacanțe, ceea ce înseamnă că în restul lunilor elevii vor primi burse în cuantum redus. De exemplu, luna aprilie a avut șase zile de vacanță, ceea ce a dus la scăderea valorii burselor.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





