Mai exact, prin acest nou ghid al programului Casa Verde Fotovoltaice se modifică definiția beneficiarului. Astfel, este prevăzut „solicitantul persoană fizică care a fost aprobat de AFM sau solicitantul unitate de cult care a încheiat contract de finanțare”. Anterior, doar persoanele fizice se puteau înscrie în program.

De precizat că, solicitantul care reprezintă o unitate de cult se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni și doar pentru un singur imobil. Noul ghid îl înlocuiește pe cel vechi, cuprins în Ordinul Ministerului Mediului nr. 1.287/2018.

Care sunt condițiile prevăzute în noul ghid?

Pentru a putea beneficia de finanțare, orice unitate de cult interesată trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ:

– nu are obligaţii restante la bugetul de stat și bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

– se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat.

– se obligă să respecte legislaţia în domeniu privind livrarea surplusului în sistemul energetic naţional.

Condițiile pentru persoanele fizice rămân în mare parte aceleași și trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– este persoană fizică cu domiciliul în România;

– nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;

– domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;

– este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/ deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului construcţie şi/ sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;

– imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entităţi care desfăşoară activităţi economice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; de asemenea, destinația construcției, așa cum reiese din extrasul de carte funciară, este exclusiv pentru locuință sau anexe care o deservesc;

Finanțare în limita sumei de 20.000 de lei

– se obligă să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice şi verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanţat;

– nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/ condominiu, cu mai mult de două apartamente;

– nu este eligibil solicitantul sau coproprietarii/ devălmaşii care:

1. a/ au beneficiat de finanțare în cadrul programului derulat în temeiul Ordinului nr. 1.287/2018 (cel ce conține anteriorul ghid), pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare;

2. a/ au încheiat contract de finanţare cu AFM aflat în vigoare, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare;

3. urmează să încheie cu AFM, în baza unei cereri de finanţare aprobate anterior în cadrul programului, contract de finanţare pentru un imobil înscris în aceeași carte funciară ca cel pentru care solicită finanțare.

Finanţarea se acordă, așa cum se întâmpla și înainte, în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa va fi suportată de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.