Familia celor doi este una numeroasă, cu cinci copii frumoși și fericiți, cărora au dorit să le ofere tot ce este mai bun. Tocmai de aceea, nu s-au uitat la bani când a venit momentul să le aleagă instituțiile de învățământ, căci au optat pentru școli și grădințe private, care au tarife deloc de neglijat. Taxa anuală la Școala Internațională Ioanid pornește de la 6245 de euro, pentru un an de grădiniță, în timp ce pentru clasa pregătitoare, doritorii plătesc 8190 de euro. În același timp, pentru un an în clasele I-VIII, părinții școlarilor plătesc între 8350 și 8455 de euro, conform libertatea.ro.

Doar mezinul Moise nu le-a oferit acest timp de emoții părinților, însă ceilalți patru au început deja noul an școlar.

„Se deschid noi capitole în viața noastră. Sara e la liceu, clasa a V-a, Noah, clasa zero, Ava e la grădi, iar David la liceu, clasa a X-a. Mari emoții, așteptări, mă bucur pentru ei. Știm ce înseamnă educația și creșterea cum se cuvine a unui copiul, dar a cinci copii… Asta înseamnă foarte mari eforturi. Copiii merg la școli private, poartă tricouri albe, fustițe sau pantaloni, au niște reguli mai stricte. Mami a fost după rechizite, iar uniformele le-am comandat”, a declarat Anca Serea pentru libertatea.ro.


Citește și: