Schimbare pe piața muncii. Ilie Bolojan a dat ordinul în România. Ce se modifică pentru angajați
SURSĂ FOTO: Facebook/Sebastian Burduja
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, miercuri, legea care aduce modificări importante în legislația referitoare la muncitorii sezonieri din țări terțe. Noua reglementare urmărește să asigure condiții echitabile de muncă și să protejeze drepturile lucrătorilor străini, în acord cu principiile stabilite de Uniunea Europeană.
Legea vizează transparența și siguranța angajării lucrătorilor sezonieri
Legea are ca scop principal alinierea legislației naționale cu Directiva 2014/36/UE, care reglementează condițiile de muncă ale lucrătorilor sezonieri proveniți din afara Uniunii Europene.
Conform textului legislativ promulgat, autoritățile române vor putea revoca viza sau dreptul de ședere temporară acordat muncitorilor sezonieri, în cazul în care angajatorul nu mai îndeplinește condițiile legale de funcționare.
Printre motivele de revocare se numără: lichidarea firmei; intrarea în insolvență; lipsa activităților economice reale; datorii neachitate; sancționarea pentru contravenții relevante în ultimele șase luni.
Această măsură urmărește să descurajeze angajatorii neserioși și să reducă riscul exploatării forței de muncă din țări terțe.
Angajații scapă de obligația dovedirii venitului minim
Un alt element important adus de lege este eliminarea obligației lucrătorului sezonier de a dovedi constant că își menține salariul minim brut garantat pe întreaga perioadă de ședere.
Această modificare ușurează sarcina administrativă a lucrătorilor și mută responsabilitatea monitorizării asupra angajatorilor, așa cum prevede cadrul european.
De asemenea, se precizează că cerințele de pregătire profesională vor fi aplicabile doar în cazul profesiilor reglementate, evitând astfel obstacole inutile pentru munca necalificată sau sezonieră.
Compensații pentru muncitorii afectați de problemele angajatorului
Legea prevede, pentru prima dată, acordarea unor compensații lucrătorilor sezonieri în cazul în care viza sau dreptul de ședere le sunt revocate din motive care nu le sunt imputabile.
Astfel, dacă muncitorul este afectat de falimentul angajatorului sau de alte situații administrative care țin de partea română, statul român își asumă o parte din protecția socială a acestuia, asigurând respectarea principiilor echității și demnității muncii.
Mii de avize emise pentru lucrători străini
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2025, au fost emise la nivel național 13.751 de avize de angajare în muncă pentru cetățeni din afara UE.
Dintre acestea: 13.631 au fost pentru lucrători permanenți; 42 pentru lucrători sezonieri; 35 pentru lucrători înalt calificați; 29 pentru lucrători detașați; 10 pentru persoane transferate în cadrul aceleiași companii (ICT).
Contingentul total aprobat pentru anul 2025 a fost deja utilizat în proporție de 11,8% în primele două luni ale anului, ceea ce indică un interes crescut al companiilor din România pentru forța de muncă din afara spațiului comunitar.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




