Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) a realizat o analiză cu privire la prețul carburanților din România. Sursa citată precizează că la momentul actual, statul român este principalul beneficiar al scumpirii carburanţilor.

În acest sens, cea mai bună soluție pentru scăderea preţurilor o reprezintă reducerea accizei şi a TVA-ului. De cealaltă parte, AIEA subliniază faptul că plafonarea prețurilor ar face mai mult rău decât bine în situația actuală.

Analiza arată că spre deosebire de aceeași zi din anul 2021, astăzi, prețul la pompă este mai mare cu 63%. În ceea ce privește factorii care au dus la o astfel de explozie a prețurilor, printre ei se numără: creşterea cotaţiilor ţiţeiului cu 64%, faţă de cotaţiile din aceeaşi zi a anului 2021, creşterea cursului valutar leu/dolar cu 14%, faţă de cotaţiile din aceeaşi zi a anului 2021, creşterea costurilor de transport maritim al ţiţeiului în Marea Neagră cu peste 500%, creşterea costurilor cu asigurările pentru navele care circulă în Marea Neagră cu peste 600%.

Totodată, sursa citată mai precizează că și costurile de rafinare s-au majorat cu 30%, iar cele de furnizare cu 100%. Acciza a crescut cu 3%, în timp ce cota TVA percepută de stat ca urmare a creşterii bazei de aplicare a crescut și ea cu 63%.

Cine beneficiază, de fapt, de scumpirea carburanților?

„Măsurile pe care România le-ar putea lua pentru a combate actuala situaţie din benzinării, dar mai ales posibilele efecte în securitatea energetică a României, trebuie astfel gândite încât să nu ajungem în situaţia mult mai rea decât ne găsim în prezent şi anume să ajungem în situaţia lipsei efective a carburanţilor la pompă. Una dintre măsurile care ar face mult mai rău decât bine este plafonarea preţului la pompă. Ar fi momentul în care unele companii din România ar reduce eforturile uriaşe pe care le fac în momentul de faţă pentru a găsi soluţii să aducă ţiţei din alte părţi ale lumii decât din Federaţia Rusă, respectiv folosind infrastructura rusească”, spun autorii studiului.

Referitor la situația benzinei, urmărind cotaţiile acesteia pe parcursul anului curent, prețul a crescut cu 75%, mai mult decât dublu faţă de creşterea de preţ din România, iar statul a profitat din plin de pe urma acestei creşteri, banii încasaţi din TVA în acest an, din vânzarea benzinei crescând cu 40%.

De cealaltă parte, referitor la cotaţiile motorinei, în 2022, acestea au crescut cu 80%, mai mult decât dublu faţă de creşterea de preţ din România, iar banii încasaţi din TVA de către stat în acest an din vânzarea motorinei au crescut cu 40%.

„Statul în cazul combustibililor, la fel ca şi în cazul gazelor şi energiei electrice, este cel mai mare câştigător urmare a scumpirilor. Concret, statul a câştigat suplimentar faţă de perioada similară a anului trecut (primele şase luni din anul 2022), 600 milioane euro din scumpirea benzinei şi a motorinei la pompă. Firmele care vând combustibil probabil au câştigat suplimentar faţă de perioada similară a anului trecut, estimativ, a zecea parte din cât a câştigat suplimentar statul”, au susţinut autorii analizei.

Care este prețul real al benzinei și al motorinei acum?

Sursa citată evidențiază faptul că în cazul în care banii suplimentari încasați de stat fără niciun efort ar fi fost dați consumatorilor, prețul actual al carburanților ar fi fost la un nivel de 7,3 – 7,4 lei/l.

„Măsurile care se impun sunt: diminuarea TVA şi acciza la combustibili, de a limita marjele comerciale la furnizori, de a întreprinde o puternică campanie de diplomaţie energetică pentru accesarea noilor surse şi rute de transport ţiţei, de a dezvolta un Plan pentru situaţii de urgenţă pentru consumatorii protejaţi. Alternativa populistă de plafonare a preţului echivalează cu instalarea în câteva luni a penuriei combustibililor în România”, mai arată specialiştii AEI.

Previziunile pentru următoarea perioadă sunt și mai sumbre în cazul în care statul român nu va lua măsuri. Mai exact, specialiștii AEI se așteaptă ca în următoarea perioadă preţul benzinei şi al motorinei va creşte cel puţin până la nivelul cotaţiilor pentru aceste produse, mai exact peste 11 lei/l la motorină şi peste 10 lei/l la benzină.

Prețurile carburanților vor depăși 10 lei pentru un singur litru

În ceea ce privește riscurile care vor influenţa securitatea aprovizionării cu combustibil a României, dar şi nivelul preţurilor din România, experții AEI enumeră următoarele: sancţiunile adoptate de UE asupra Rusiei (din toamnă Bulgaria şi Ungaria vor putea vinde produsul doar la nivel naţional), determinând ca România să rămână fără o parte din produsele petroliere care proveneau din aceste ţări, iar ce vine din altă parte este mai scump; dependenţa României de 78% importurile de ţiţei şi produse petroliere (mare parte din Federaţia Rusă) creează un risc mare atât asupra securităţii aprovizionării României, dar şi o volatilitate mare a preţului la orice incident internaţional în zona ţiţeiului.

Analiza mai subliniază și faptul că rutele de aprovizionare cu ţiţei alternative la CPC (un terminal aflat pe teritoriul Rusiei) sunt foarte limitate şi cu impact mare în preţ (Georgia, Turcia, Bazinul Mediteranean), dar care probabil vor ajunge în viitor să fie accesate şi se vor reflecta în creşteri de preţ pentru benzină şi motorină.

În ceea ce privește prețul la asigurările navelor din Marea Neagră, și aici va avea loc o creștere. În același timp, în contextul efectelor cauzate de războiului din Ucraina există şi preocupări tot mai mari cu privire la posibilele eşecuri de livrare a ţiţeiului în portul Constanţa.

Totodată, un al aspect important este și oprirea neprogramată a două mari rafinării din Europa, care la rândul ei va determina creşterea cererii de produse petroliere din zonele adiacente şi implicit o creştere a preţului benzinei şi motorinei.