Joi, 28 februarie, Rada Supremă examinează proiectul de lege nr. 5670-d „Cu privire la asigurarea funcționării limbii ucrainene ca limbă de stat”. După adoptarea proiectului în prima lectură, au fost înaintate mai mult de 2 mii de amendamente, astfel examinarea documentului poate dura câteva săptămâni, iar votarea legii poate avea loc chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Așadar, ce presupune proiectul de lege privind limba ucraineană și care sunt propunerile parlamentarilor?

În primul rând, se propune ca limba ucraineană să devină obligatorie în instituțiile de învățământ preșcolar, extrașcolar și în instituțiile de învățământ superior. Totodată, în ciclul primar și grădinițe este permisă studierea în paralel a limbilor minorităților naționale (prin crearea unor clase sau grupuri separate), cu excepția universităților. Învățământul în universități ar trebui să se desfășoare exclusiv în limba ucraineană, dar este permisă predarea uneia sau mai multor discipline în una din limbile oficiale ale UE. Popoarelor băștinașe din Ucraina le este garantat dreptul la învățământ în limba maternă.

Proiectul de lege nu menționează lista exhaustivă a acestor popoare indigene, cu excepția tătarilor din Crimeea care sunt menționați separat. De menționat că comunitatea românească din Ucraina nu are statut de popor băștinaș. De asemenea, legea privind limba ucraineană presupune ca toate evenimentele culturale să aibă loc în mod obligatoriu în limba de stat. Spectacolele teatrale în alte limbi vor trebui să fie însoțite de subtitrări în limba ucraineană. De asemenea, evenimentele publice (simpozioane, mese rotunde etc.) pot avea loc doar limba ucraineană sau engleză.

Nerespectarea cerințelor legislației lingvistice se va pedepsi cu amenzi usturătoare. De exemplu, funcționarii publici care vor fi găsiți vinovați de neglijarea limbii ucrainene, vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 3.400-6.800 grivne. Regula se referă și la mediile de informare tipărite, care dacă nu vor avea dublaj ucrainean, vor fi amendate cu suma de 6.800-8.500 grivne (aproximativ 220-300 de euro).

Încercările de a introduce bilingvismul sau multilingvismul în Ucraina (sau de a acorda statut oficial oricărei alte limbi la nivel național sau într-o anumită regiune) vor fi calificate ca tentative de răsturnare a ordinii constituționale și vor fi pedepsite cu până la 10 ani de închisoare, potrivit articolului 109 al Codului Penal. Amintim că în prima lectură, proiectul de lege privind limba ucraineană a obținut 261 de voturi. Potrivit experților, scandaloasa lege are toate șansele să fie adoptată de Rada Supremă, deoarece în ajunul alegerilor fracțiunile parlamentare orientate către electoratul naționalist vor să demonstreze că au grijă de limba și securitatea statului.

Te-ar putea interesa și: