Momente nemaiîntâlnite și tensiune maximă la Survivor România 2022. Un conflict a izbucnit între Războinici și Faimoși. Totul s-a petrecut în clipa în care Cătălin Zmărăndescu s-a luptat pentru recompensă cu Relu Pănescu. La finalul duelului, fostul campion internațional la kickboxking a intrat într-un dezacord cu membrii echipei adverse și au ajuns să se bruscheze.

Una dintre fetele din echipa Războinicilor l-a acuzat pe Zmărăndescu că a înjurat-o. Din această clipă, situația a devenit din ce în ce mai tensionată. În timp ce unii dintre concurenți se îmbrânceau, alții încercau să îi liniștească.

Cătălin Zmărăndescu a fost imediat taxat de una dintre reprezentantele sexului frumos. O fată i-a strigat acestuia să-i fie rușine, moment în care au explodat Războinicii.

Cătălin Zmărăndescu, atac fără precedent: Să-ți fie rușine

“Să îți fie rușine”, i-a strigat una dintre fete lui Cătălin Zmărăndescu. “Ești un laș” și “Descalificare”, au mai strigat cei din echipa Războinilor.

În acest moment a intervenit Relu Pănescu. El a încercat să aplaneze conflictul. Imediat,  însă, fetele din echipa Războinilor l-au acuzat că ține cu cei din echipa Faimoșilor și l-au trimis să facă echipa cu ei.

Cătălin Zmărăndescu este unul dintre faimoșii care se luptă în Republica Dominicană, la Survivor. El vrea să câștige premiul cel mare în valoare de 100.000 de euro.

Clipe tensionate la Survivor România

Clipe extrem de tensionate s-au mai înregistrat și în trecut la Survivor România, difuzat de PRO TV. Atunci a plouat cu vorbe grele şi nu a lipsit mult să se lase şi cu o bătaie în toată regula. Au fost probleme şi între concurenţii aceleiaşi echipe.

Pe fondul oboselii şi a lipsei de mâncare, nervii concurenţilor din cunoscutul show al PRO TV au cedat.

Blaze, din echipa Războinicilor, a avut parte de un moment extrem de tensionat cu Cătălin Zmărăndescu din echipa Faimoşilor. Între cei doi a sărit să-i despartă chiar Roxana Ciuhulescu.

Se va termina show-ul de la PRO TV și o să ne întâlnim pe stradă

“Violența nu este permisă sub nicio formă, în nicio natură aici la Survivor. Fie că e fizică, fie ca e verbală, fie că e orice formă de presiune. Fără violență”, a fost avertismentul ferm dat de prezentatorul Daniel Pavel, după ce spiritele s-au calmat.

“Gândiți-vă la un lucru, se va termina show-ul și o să ne întâlnim pe stradă, ochi în ochi. Cu ce curaj te vei uita în ochii mei când știi că ne înjuri. E urât. E foarte urât. E corect să te bucuri, apreciez asta, sunt sportiv, dar una e să te bucuri și alta e să înjuri. Acum te-am înțeles, ai explodat de bucurie, dar e urât totuși”, a fost reacţia lui Cătălin Zmărăndescu.