Săptămâna trecută, grupul franco-belgian Dexia a anunţat că a demarat discuţiile pentru vânzarea diviziei sale din Turcia, Denizbank AS, cu Sberbank. În luna februarie a acestui an Sberbank a preluat majoritatea operaţiunilor din Europa de Est, cu excepţia celor din România, ale grupului austriac Oesterreichische Volksbanken, pentru 505 milioane de euro.

"O parte din băncile europene şi internaţionale sunt obligate de normele de capital şi de lichiditate, precum şi de cerinţele organismelor de reglementare să-şi revizuiască acoperirea geografică", a declarat Karamzin. "Europa de Est este o piaţă atractivă care ne va oferi oportunităţi de creştere şi profitabilitate astfel încât în cazul VBI a fost o tranzacţie logică pentru noi. Activele sunt ieftine în prezent, dar nu au degenerat atât de mult încât să fie mai uşor să construieşti o bancă de la zero decât să o cumperi. Interesul nostru în Denizbank, care se numără printre primele 10 bănci din Turcia, se bazează pe premisa că trebuie să ai o anumită mărime dacă vrei să ai succes pe o piaţă foarte competitivă", a adăugat Karamzin.

Potrivit unor analişti, Sberbank ar putea să plătească aproximativ patru miliarde de dolari pentru Denizbank, însă Karamzin a refuzat să facă comentarii deoarece negocierile continuă.

Sberbank şi-a propus ca până în 2014 cel puţin 5% din profitul său să fie asigurat de operaţiunile internaţionale şi a decis că Polonia şi Turcia sunt pieţele prioritare pentru viitoarea expansiune.
Sursa: Agerpres