ITIA a cerut pedepse mult mai dure în cazul Simonei Halep

Printre acestea, ITIA a cerut anularea tuturor rezultatelor obținute de Simona Halep începând cu 8 martie 2022 și până pe 7 octombrie 2022, dar și șase ani de suspendare. Tribunalul Sports Resolutions nu a fost însă de acord.

„În cazul în care acuzațiile privind Roxadustat și ABP (n.r. pașaportul biologic) sunt dovedite împotriva doamnei Halep, există circumstanțe agravante (așa cum sunt definite în TADP) care ar trebui să determine Tribunalul să mărească perioada de suspendare dincolo de suspendarea standard de patru și până la șase ani, conform articolului 10.4 din TADP”, se arată în dosarul de 126 de pagini publicat de ITIA.

Articolul 10.4 din TADP prevede că „în cazul în care ITIA stabilește, într-un caz individual care implică o încălcare a regulilor antidoping în conformitate cu articolul 21, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6 sau 2.10, că există circumstanțe agravante care justifică impunerea unei perioade de suspendare mai mare decât sancțiunea standard aplicabilă în conformitate cu articolul 10.2 sau 10.3, perioada de suspendare aplicabilă în mod normal va fi majorată cu o perioadă suplimentară de suspendare de până la doi ani, în funcție de gravitatea încălcării și de natura circumstanțelor agravante, cu excepția cazului în care jucătorul sau altă persoană poate stabili că nu a comis cu bună știință încălcarea regulilor antidoping.”

Ce circumstanțe agravante a invocat ITIA?

Potrivit documentului, circumstanțele agravante invocate de ITIA se pot rezuma după cum urmează:

  • Blood doping-ul Simonei Halep a fost repetitiv și sofisticat;
  • Grupul de experți a fost clar că stimularea a fost eficientă cel puțin din martie 2022 până în septembrie 2022. Prin urmare, ea trebuie să fi folosit mai multe substanțe și/sau metode interzise în mai multe ocazii;
  • Jucătorul s-a angajat într-un comportament înșelător și/sau obstructiv pentru a evita detectarea sau judecarea unei încălcări;
  • Momentul în care a avut loc suprimarea eritropoietică sugerează că acest blood doping a fost programat pentru a furniza jucătorului sânge puternic oxigenat în timpul Wimbledon (iulie 2022) și apoi la US Open (august 2022).

Însă, tribunalul care a judecat cazul nu a fost de acord și a anulat doar rezultatele de la US Open din 2022. În cazul în care ar fi luat în considerare pedepsele propuse de ITIA Simona risca o pedeapsă și mai dură.

Simona Halep risca să piardă și mai mult

În perioada martie-octombrie 2022 Simona Halep a participat la mai multe competiții. Ea a câștigat peste 1.9 milioane de dolari și a ridicat trofeul de la Rogers Cup, organizat la Toronto.

  • Indian Wells: semifinale, 343.985$
  • Madrid: sferturi, 210.366$
  • Roma: turul 2, 16.340$
  • Roland Garros: turul 2, 90.948$
  • Birmingham: semifinale, 11.000$
  • Bad Homburg: semifinale, 11.000$
  • Wimbledon: semifinale, 690.223$
  • Washington: turul 2, 4.100$
  • Toronto: câștigătoare, 439.700$
  • Cincinnati: turul 2, 16.340$
  • US Open: turul 1, 80.000$

De asemenea, tribunalul a respins și acuzațiile privind pașaportul biologic al Simonei. S-a decis astfel că nu există probe pentru perioada când s-a desfășurat turneul de la Wimbledon. Astfel, tribunalul a respins ideea de dopaj sofisticat și repetitiv, la fel și pe aceea a comportamentului obstructiv.