Samsung Monte, un telefon Wi-Fi accesibil

Samsung  Monte, un telefon Wi-Fi accesibil
Publicat de CAPITAL la 9 februarie 2010, 14:11

Sud-coreenii de la Samsung au anunţat, astăzi, S5620 Monte, un nou telefon mobil cu ecran sensibil la atingere dedicat celor care vor să acceseze Internetul oriunde şi oricând.
Samsung S5620 Monte are un design elegant şi vine echipat cu un ecran LCD WQVGA de 3 inch, cu vizualizare de tip landscape 16:9. Conţine, de asemenea, o cameră foto de 3,2 megapixeli, cu opţiuni avansate, precum detectarea zâmbetului, a feţei, precum şi setări de captare a panoramei.  Memoria internă e

Sud-coreenii de la Samsung au anunţat, astăzi, S5620 Monte, un nou telefon mobil cu ecran sensibil la atingere dedicat celor care vor să acceseze Internetul oriunde şi oricând.

Samsung S5620 Monte are un design elegant şi vine echipat cu un ecran LCD WQVGA de 3 inch, cu vizualizare de tip landscape 16:9. Conţine, de asemenea, o cameră foto de 3,2 megapixeli, cu opţiuni avansate, precum detectarea zâmbetului, a feţei, precum şi setări de captare a panoramei.  Memoria internă este de 200 de MB, însă poate fi extinsă până la 16 GB.

Terminalul oferă conectivitate Wi-Fi şi suport 3G (3.6 Mbps HSDPA), astfel încât utilizatorii pot accesa Internetul oricând. De asemenea, Samsung Monte oferă acces la o gamă de aplicaţii precum  Facebook, MySpace, Twitter şi Bebo.

În plus, telefonul include şi un serviciu de căutare a muzicii, Find Music, cu care utilizatorii pot identifica formaţiile muzicale favorite şi descărca muzică direct pe telefonul lor.

Telefonul va fi prezentat săptămâna viitoare la Mobile World Congress (15-18 februarie), Barcelona. Nu s-au anunţat detalii legate de preţ şi disponibilitate, însă analiştii sunt de părere că terminalul va fi accesibil.

SURSA: Samsung

Informații articol
Publicat în: Info util
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.