S-a lansat Harta Digitală a Apelor Minerale. László Borbély: Deținem 60% dintre apele minerale din Europa, este timpul să le valorificăm

S-a lansat Harta Digitală a Apelor Minerale. László Borbély: Deținem 60% dintre apele minerale din Europa, este timpul să le valorificăm
Publicat de Iulian Luca la 10 noiembrie 2022, 19:03
Din cuprinsul articolului

Harta Digitală a Apelor Minerale din România a fost lansată joi de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvern în cadrul unui eveniment organizat în stațiunea Balvanyos. În cadrul evenimentului, consilierul de stat László Borbély a declarat că, având în vedere că țara noastră deține 60% dintre apele minerale din Europa, „este timpul să le valorificăm durabil”.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Covasna – ASIMCOV, a organizat astăzi evenimentul de lansare a platformei „Harta Digitală a Apelor Minerale – BALNEOMAP”.

Platforma indică 39 de localități cu potențial balnear excepțional, indiferent că au sau nu statut de stațiune balneoclimaterică, și 200 izvoare de apă minerală, majoritatea nevalorificate, din județele Harghita, Covasna și Mureș, și conține informații despre acestea utile pentru cetățeni. Prin cooptarea altor instituții din administrația publică și universități se urmărește extinderea proiectului.

Potențial balnear pentru România

„România deține 60% dintre apele minerale din Europa. Este timpul să le valorificăm durabil. Mă bucur că am avut posibilitatea să finanțăm de la centrul guvernului o astfel de inițiativă inovatoare care cred că reprezintă un pas important pentru a scoate la lumină una dintre resursele României cu cel mai mare potențial.

Pe lângă turism, economie și dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important și pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viață sănătoasă. Este foarte important ca cetățenii să aibă acces la aceste informații despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în țara noastră.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă rămâne un partener implicat în proiecte de acest fel care aduc o contribuție reală la viitorul sustenabil pe care încercăm să îl construim.”, a declarat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Istoria utilizării apei ca agent terapeutic ne poartă în timpuri străvechi, când oamenii, fără cunoștințe medicale, prin simpla lor capacitate de observare, au început să constate întâmplător efectele terapeutice ale diferiților factori naturali.

Prin acest proiect a avut loc inventarierea resurselor balneare regionale, crearea monografiei digitale ale acestora și conștientizarea în rândul cetățenilor asupra beneficiilor utilizării resurselor naturale terapeutice cum sunt apele minerale și mofetele.

În cadru evenimentului au mai luat cuvântul: Vajda Lajos şi Aurel Borşan, Fondatori, Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania Clusterizarea regională în domeniul balnear; Jakab Istvan Barna şi Biro Barna Botond, Vicepreşedinţi ai Consiliul Judeţean Covasna; Rasztovits David, Director Executiv, Digitalis Turizmus Rt.; Matyus Eniko, Manager, Clusterul Balneoturistic Transylvania; Conf. univ. dr. Dogaru Gabriela, Preşedinte, Asociaţia Română de Balneologie – filiala Cluj, coordonatorul ştiinţific al proiectului.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.