UPDATE: Se pare că bărbatul avea probleme în casnicie, iar soția l-ar fi părăsit, luând cu ea și copilul lor de numai patru ani. De disperare, bărbatul a ajuns în casa părinților săi, acolo unde s-a împușcat cu pistolul tatălui.

Fiul unui procuror cunoscut din România și-a pus capăt zilelor

Fiul unui procuror cunoscut din Constanța s-a împușcat cu o armă de foc. Teodor Niță, tatăl lui, a apelat disperat la serviciul de urgență după ce fiul lui s-a împușcat în cap.

Tânărul a fost resuscitat de echipajele medicale, a fost intubat, ventilat și dus la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Glonțul a intrat și e ieșit din craniul bărbatului. Din nefericire, acesta a murit la spital, lăsând în urma sa o soție însărcinată.

Potrivit Antenei 3 CNN, bărbatul respectiv și-a tras un glonț în cap chiar cu arma tatălui său. Fiul lui Teodor Niță, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, are 31 de ani, este însurat, iar soția lui este însărcinată. Înainte de a regurge la acest gest, bărbatul i-a trimis tatălui său un mesaj de adio pe telefonul mobil. Teodor Niță a devenit cunoscut la nivel naţional pentru lupta pe care a început-o împotriva deşeurilor care ajung ilegal în România din alte state.

„Poliţiştii Secţiei 3, dar şi criminalişti şi poliţişti de investigaţii criminale s-au deplasat la faţa locului, pentru efectuarea cercetării la faţa locului, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Concomitent, la faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale SMURD din cadrul I.S.U. Dobrogea al judeţului Constanţa, respectiv un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă. Persoana în cauză prezenta semne vitale, fiind transportată de urgenţă la spital”, a anunţat, recent, IPJ Constanţa.

Menționăm că incidentul respectiv a avut loc duminică, 20 noiembrie 2022, în jurul orei 11:30.