Potrivit apărătorului fostului deputat, hotărârea CCR de miercuri ar urma să intre în vigoare în circa 30 de zile, în luna decembrie. De asemenea, Veronel Rădulescu a afirmat că aşteaptă să vadă cum va fi argumentată decizia CCR, pentru a vedea soluţiile pe care i le oferă legea şi apoi va acţiona.
„Termenul este de 30 de zile, dar pot să o publice şi în trei zile şi în 30, iar uneori durează şi mai mult. De regulă, nu prea (poate dura mai mult de 30 de zile), dar e posibil, în funcţie de volumul de muncă. Nu au un termen fix. Termenele sunt de recomandare la Curtea Constituţională, nu sunt obligatorii. De regulă, cam într-o lună apare în Monitor.
Nu ştim deocamdată (ce o să facem). Să vedem decizia Curţii, publicată, redactată, şi motivată, să vedem considerentele, ce portiţe ne oferă, ce soluţii şi atunci vom analiza toate posibilităţile pe care ni le oferă legea”, a precizat avocatul Elenei Udrea.
Conform deciziei CCR, completurile de cinci judecători de la Înalta Curte au fost constituite necorespunzător, începând din anul 2014, deoarece doar patru din cinci magistraţi au fost aleşi prin tragere la sorţi. Curtea Constiuţională consideră că toţi cei cinci judecători trebuie să fie aleşi prin tragere la sorţi.
Astfel, după ce decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei va trebui să o aplice.
Consecinţa deciziei va fi că toate procesele în curs aflate la completurile de cinci de la ÎCCJ vor fi reluate. Mai mult, cei care au primit sentinţe definitive de la Înalta Curte, începând cu anul 2014, le vor putea ataca dacă nu şi-au epuizat căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală.
Printre beneficiari se regăseşte şi Elena Udrea. Astfel, fosta şefă a Turismului s-ar putea alege cu o cadou uriaş, în preajma sărbătorilor de iarnă, după ce decizia CCR va apărea în Monitorul Oficial, scrie bugetul.ro.
-
Imagini de senzație cu Nadia Comăneci. A făcut furori la ...
-
-
Atenție! Urmează cea mai ciudată noapte din an. Cum ne va ...
-
Anunțul momentului despre Kovesi! Răsturnare de situație. ...
-
-
Amenințări de război între două mari puteri. Dacă începe ...
-
-
Toți cei care stau la bloc sunt obligați să aibă așa ceva ...
-
Dezastru pentru Laura Codruța Kovesi. Lovitura dură pe care ...
-
Revoltător! Continuă scandalul diplomelor false. Au fost ...
-
Dragnea la cuțite cu Toader! Tensiuni maxime între liderul ...
-
-
-
Petre Daea a lămurit problema cormoranilor. De ce sunt aceste ...
-
PSD se zguduie din temelii! Demisie șoc în partid. Încă un ...
-
Anunț important pentru toți pensionarii! În ce condiții pot ...
-
-
-
Anunț important pentru șoferi! A apărut harta drumurilor din ...
-
-
Când va circula metroul în Drumul Taberei! După ani de zile ...
-
ATENȚIE șoferi! S-a schimbat iar Codul rutier! Veți primi ...
-
-
Eugen Teodorovici, anunț oficial de la Ministerul Finanțelor: ...
-
-
-
-
-
Șoc total! Kovesi influențează lista de candidați pentru ...
-
CURS VALUTAR, luni, 18 februarie 2019. Haos la casele de ...
-
Umilință maximă pentru TVR! Lovitura decisivă a venit de la ...
-
-
Dezastru pentru Kovesi! Nu este eligibilă pentru funcția de ...
-
Devastator! Kovesi lovită de unde se aștepta mai puțin. Un ...
-
Florin Busuioc, informații de ultim moment despre starea sa de ...
-
Traian Băsescu declanșează CUTREMURUL! Lista Laurei Codruța ...
-
-
-
Prognoza meteo pentru toată luna februarie! Avertizare ANM, ...
-
Cei mai importanţi lideri PSD lipsesc de la un eveniment ...
-
-
Dăncilă a dezvăluit planul de ultim moment al Guvernului ...
-
-
Victor Ponta a izbucnit! Atac fără precedent la colegii săi: ...
-
-
-
-
Dezvăluiri incendiare ale unui celebru economist. Cum am fost ...
-
-
Alertă! 9 medicamente au fost retrase urgent din farmaciile ...