Joi, 3 decembrie, Comisia Europeană a trimis României, altor 12 state membre precum şi Marii Britanii, scrisori de punere în întârziere pentru că nu au trimis strategiile lor naţionale pe termen lung privind renovarea clădirilor, informează un comunicat al Executivului comunitar.

Această scrisoare de punere în întârziere reprezintă, de fapt, deschiderea formală a procedurii de infringement.

Care sunt statele incriminate de către Comisia Europeană?

Potrivit Directivei privind perfomanţa energetică a clădirilor (Directiva 2010/31/EU), statele membre aveau obligaţia de a trimite Comisiei strategiile lor naţionale pe termen lung de renovare până la 10 martie 2020. Aceste strategii naţionale sunt o componentă cheie a Directivei 2010/31/EU, stabilind măsurile şi finanţarea necesară pentru decarbonizarea actualului stoc de clădiri până în 2050.

Executivul comunitar subliniază că până la această dată doar 14 state membre au trimis strategiile lor, aşa cum cere Directiva.

Belgia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, România şi Marea Britanie nu au trimis strategiile lor naţionale pe termen lung cu privire la renovarea clădirilor. Aceste state au la dispoziţie două luni pentru a-şi respecta obligaţiile legale. În caz contrar, Comisia ar putea decide să le trimită un aviz motivat.

România, probleme cu Comisia Europeană şi pe un alt dosar important

Tot joi, Comisia Europeană a trimis României, Bulgariei şi Cehiei scrisori de punere în întârziere prin care le cere să ia măsuri pentru a asigura punerea în totalitate în aplicare a legislaţiei UE privind stocurile de petrol şi produse petroliere.

Directiva privind stocurile petroliere (Directiva 2009/119/UE) cere statelor membre să menţină un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere echivalente cu importurile pe 90 de zile şi consumul zilnic timp de 61 de zile, în funcţie de care din cele două cantităţi este mai mare. Această directivă trebuia transpusă în legislaţia naţională de statele membre până la data de 31 decembrie 2012, scrie Agepres.

„Comisia observă că cele trei state membre au eşuat în mod repetat, unele încă din luna ianuarie 2013, să îşi respecte obligaţiile de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei. În consecinţă, Comisia a ajuns la concluzia că nivelul redus al stocurilor înregistrat nu se datorează unor circumstanţe excepţionale ci, mai degrabă, reprezintă o nerespectare structurală a Directivei”, subliniază Executivul comunitar.

România, Bulgaria şi Cehia au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde la argumentele ridicate de Comisie. În caz contrar, Comisia ar putea decide să le trimită un aviz motivat.

Sursă foto: Inquam Photos, Octav Ganea