Rusia lansează rachete vechi de croazieră. Marea Britanie anunță că stocurile sunt perimate

Informații recente ale Ministerului britanic al Apărării, datând de sâmbătă, arată că “este puțin probabil” ca improvizațiile disperate ale forțelor tot mai precare ale președintelui rus “să aibă efectele scontate”.

Printre probele invocate se numără imagini ale unor rachete de croazieră lansate pe calea aerului, de tip AS-15 Kent, rachete despre care se spune că ar fi fost produse în anii ’80, ca sistem cu o capacitate nucleară.

Potrivit Ministerului Apărării din Marea Britanie, focoasele nucleare ar fi fost ulterior considerate drept balast, Kremlinul sperând, probabil, că ele vor scăpa atenției apărării aeriene a Ucrainei.

“Deși un asemenea sistem, practic, inert ar produce unele daune prin energia cinetică de care dispun și printr-un combustibil încă neconsumat, este puțin probabil ca el să aibă efectele scontate asupra obiectivelor vizate”, se arată într-o declarație. “Oricare ar fi intențiile Rusiei, această improvizație evidențiază nivelul delabrării stocurilor de rachete cu rază lungă de acțiune ale Rusiei”.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a precizat că 6 milioane de locuințe au rămas fără curent electric în urma atacurilor cu rachete ale Kremlinului asupra infrastructurii ucrainene.

Ucrainenii s-ar putea confrunta cu o criză majoră a sistemului de sănătate

Există tot mai multe temeri potrivit cărora ucrainenii s-ar putea confrunta cu o criză majoră a sistemului de sănătate, la lipsa încălzirii adăugându-se zăpada și temperaturile sub zero grade.

Într-una din rarele sale disensiuni avute cu primarul Kievului, Vitali Kliciko, Zelenski l-a criticat, afirmând că nu depune destule eforturi pentru a înființa adăposturi de urgență ca să-i ajute pe cei care rămân fără curent electric și fără încălzire în urma atacurilor ruse.

Ministrul britanic de Externe, James Cleverly, a vizitat Kievul în această săptămână și s-a angajat să ajute ‘activ’ Ucraina în perioada iernii, el promițând un ajutor de încă 3 milioane de lire sterline prin care să susțină refacerea infrastructurii.

“Odată cu venirea iernii, Rusia va continua să încerce o slăbire a dârzeniei Ucrainei prin atacuri asupra civililor, spitalelor și asupra infrastructurii energetice. Rusia nu va reuși asta. Regatul Unit stă umăr la umăr alături de Ucraina”.

Cleverly a spus că majoritatea fondurilor destinate infrastructurii vor fi destinate zonelor recent eliberate din sudul Ucrainei, precum Hersonul, scrie The Guardian.