Kosaciov a făcut declaraţia respectivă după ce Consiliul Europei i-a cerut Moscovei să-şi achite datoria de 66 de milioane de euro pe care o datorează forului paneuropean.
Rusia a spus că până când nu vor fi ridicate sancţiunile politice faţă de delegaţia rusă în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) nu-şi va plăti cotizaţiile şi nici restanţele acumulate până acum.
„Consecinţele retragerii (din Consiliul Europei) vor fi destul de grave. Un astfel de scenariu este în lucru în prezent la nivel interdepartamental”, a spus Konstantin Kosaciov în timpul şedinţei comisiei sale.
Cu toate acestea, a adăugat el, Moscova este interesată de o colaborare în continuare cu Consiliul Europei în baza convenţiilor existente.
Senatorul rus a evocat faptul că Rusia participă la mai mult de 60 de convenţii ale CE. Printre acestea se numără documente-cheie precum Convenţia privind protecţia datelor cu caracter personal. În cazul retragerii Rusiei din Consiliul Europei va fi imposibilă participarea Moscovei la cel puţin şase convenţii fundamentale, cum ar fi drepturile fundamentale ale omului şi libertăţile sale, combaterea terorismului sau participarea la documentele statutare ale CE.
Kosaciov a subliniat că procedura retragerii Rusiei din componenţa Consiliului Europei ar putea fi lansată în vara anului 2019, iar pentru aceasta este nevoie de două treimi din majoritatea calificată a voturilor forului paneuropean.
Între altele, statutul organizaţiei prevede îngheţarea apartenenţei unei ţări la CoE în cazul neachitării taxei.
Rusia a intrat în conflict cu APCE după ce aceasta a retras delegaţiei ruse dreptul de vot în 2014 ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina şi a anexării peninsulei Crimeea, conform Digi24.ro.
-
Lovitură pentru Liviu Dragnea! Tăriceanu face anunțul: ALDE ...
-
Liviu Dragnea este spulberat de Mihai Tudose. Fostul premier ...
-
Moment decisiv pentru Olguța Vasilescu. Duminică este ziua ...
-
Vouchere de vacanță pentru angajații din privat! Care sunt ...
-
Ingrid Mocanu, acuzații fără precedent! Cine o spionează ...
-
-
Anunț important pentru șoferi: Veți avea de scos mai mulți ...
-
Război total între Pro TV și Telekom. La ce a recurs postul ...
-
Cercetătorii ruși au dat lovitura! Europa și SUA sunt la ...
-
-
-
-
-
Sfatul zilei! Când se schimbă anvelopele de iarnă cu cele de ...
-
Informația momentului! Ordinul ministrului a apărut acum în ...
-
Dragnea, anunț imens despre pensii! Vești bune pentru toți ...
-
Donald Trump nu dă înapoi! Tensiuni la nivel înalt, Europa ...
-
Traian Băsescu, cea mai dură reacție! Atac acid al fostului ...
-
-
PRO TV, decisivă pentru Kanal D și Antena 1! Concurența a ...
-
-
O să fie scandal! Lovitură pentru Liviu Dragnea, huiduit și ...
-
ALERTĂ meteo ANM pentru sâmbătă! Prognoza anunță urgia cu ...
-
Dezastru pentru România! Cifrele oficiale, la nivel european, ...
-
Două companii rivale se unesc şi schimbă regulile jocului! ...
-
-
-
Halep, anunț important în miez de noapte! Adevăratul motiv ...
-
Mihai Bendeac este foarte speriat! Jurații de la iUmor au ...
-
Kovesi nu renunță! Incercarea finală a fostei șefe DNA de a ...
-
Horoscop weekend! Decepție mare pentru acești nativi! Nu ...
-
Telekom rupe tăcerea în scandalul Pro TV: Suntem surprinși. ...
-
-
Mircea Badea, atac la adresa magistraţilor: "Poate că locul ...
-
-
ATENȚIE! Rețelele în care Pro Tv nu va mai fi disponibil ...
-
Cum poți câștiga peste 10.000 de euro dacă ești student. ...
-
Moise Guran, apel către cetățeni: 'Dacă nu acționăm acum, ...
-
-
-
Fără precedent în România! XANAX-ul epuizat din librării! ...
-
-
ANM anunță URGIA! COD GALBEN de fenomene periculoase. Cum va ...
-
Laura Codruţa Kovesi, atacată din interior: Procurorii fac ...
-
SCANDAL: Sume imense de bani primite de politicieni, pentru a ...
-
-
Cutremur în Guvernul Dăncilă! Iohannis scoate armele: 'O ...
-
Curs BNR. Curs valutar 22 februarie 2019. Euro prinde elan. ...
-
Se modifică 'harta UE'! Ruptura care îi va costa scump pe ...
-