SNSPA rupe contractul cu Marius Pieleanu după noile acuzații de abuzuri sexuale

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a confirmat oficial, luni, 4 august 2025, încetarea raporturilor de muncă cu conf. univ. dr. Marius Pieleanu, unul dintre cei mai cunoscuți sociologi din România, în urma unor noi acuzații publice de abuzuri sexuale apărute în spațiul public. Decizia a fost semnată de rectorul instituției, prof. univ. dr. Remus Pricopie, și s-a făcut „prin acordul părților, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b) din Codul Muncii”, potrivit comunicatului oficial al SNSPA. Efectele încetării contractului sunt valabile de astăzi.

Contextul este dominat de apariția unei noi investigații jurnalistice pe Snoop.ro, care a documentat, cu mărturii ample, acuzațiile aduse lui Pieleanu de mai multe foste studente și colaboratoare. Sociologul neagă vehement toate acuzațiile, vorbind despre o „execuție ritualică” și anunță că va acționa în judecată atât SNSPA, cât și persoanele care l-au acuzat.

Pieleanu se desparte de SNSPA, dar respinge orice asumare a vinovăției

Într-un comunicat transmis către stiripesurse.ro, Marius Pieleanu precizează că gestul încetării contractului de muncă „nu constituie o demisie și nu implică în niciun fel asumarea unei vinovății”. El susține că decizia reprezintă „o apărare legitimă în fața unui tratament organizațional ostil al SNSPA” și anunță intenția de a deschide acțiuni în instanță împotriva celor pe care îi acuză de calomnie:

„Începând cu data de 4 august 2025, am încetat, prin acordul părților, raporturile contractuale de muncă cu Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), după aproape 23 de ani de activitate neîntreruptă în calitate de cadru didactic titular.”

„Precizez că acest acord de încetare a raporturilor de muncă NU constituie o demisie și nu implică în niciun fel asumarea vreunei vinovății, ci dimpotrivă – reprezintă o reacție de apărare legitimă în fața unui tratament organizațional ostil al SNSPA.”

Marius Pieleanu

De asemenea, Pieleanu declară:

„Nu pot să nu-mi exprim suspiciunea rezonabilă privind existența unui substrat politic în acest demers, susținut de o coaliție de ideologii radicale, care pare interesată mai degrabă de orchestrarea unei „execuții ritualice”, cu scopul marginalizării și/sau eliminării mele socio-profesionale.”

El promite să conteste totul în instanță și să ceară despăgubiri morale și materiale:

„Pentru toate acestea, voi solicita în instanță daune morale și materiale, corespunzătoare gravității faptelor și prejudiciilor suferite. Adevărul, într-o democrație, nu se stabilește prin presiune mediatică, manipulare, verdicte pe rețele sociale sau tribunale ad-hoc, ci exclusiv în fața instanțelor de judecată. Sunt determinat să duc acest demers până la capăt și voi face publice hotărârile definitive și irevocabile.”

Zeci de mărturii și detalii despre investigația Snoop.ro

Poziția oficială a SNSPA: „Respectăm dreptul oricărei persoane la liberă exprimare și acces neîngrădit la justiție”

Universitatea a precizat că nu va face comentarii legate de posibilele acțiuni în instanță anunțate de Marius Pieleanu:

„Respectăm dreptul oricărei persoane la liberă exprimare și acces neîngrădit la justiție”, se arată în comunicatul SNSPA.

Investigația Snoop.ro publicată marți cuprinde mărturii ale peste 40 de persoane — profesori, studenți actuali și foști, colaboratori din trecut ai firmelor conduse de Pieleanu. Patru dintre femeile care îl acuză pe acesta de abuzuri sexuale și-au asumat acuzațiile cu nume și prenume, în timp ce alte șase au preferat să își protejeze identitatea. Scenele descrise sunt negate categoric de Pieleanu, care și-a reluat cursurile la SNSPA în această primăvară, după ce Comisia de Etică a SNSPA a închis cazurile unor alte mărturii anterioare.

Investigația completă Snoop.ro poate fi citită AICI.