Rona Hartner a fost externată! Iată cum se simte acum celebra artistă, diagnosticată recent cu cancer pulmonar în stadiul 4 și cu metastaze la creier.

După mai multe săptămâni de spitalizare şi tratament, ea va merge acasă, unde va continua tratamentul.

Rona Hartner este din nou acasă, după mai multe săptămâni în spital! Cum merge recuperarea?

Ea a mărturisit că a început să facă din nou sport, însă oboseşte foarte repede, din cauza citostaticelor. Totuşi, este singura soluţie pentru a îşi reface capacitatea pulmonară, spune Rona Hartner.

Artista reuşeşte să facă în jur de două ore de sport în fiecare zi, în special înot, dar şi mers pe jos sau exerciţii la sală.

„Am reluat sportul, fac cam 7-8 kilometri de mers pe jos pe zi. Am reluat sala, fac bicicletă, lucrez foarte mult pe stretching fiindcă nu pot să fac încă forță, obosește inima foarte tare din cauza citostaticelor. Apoi merg și înot la mare.

În apă mă simt ca acasă și atunci profit să fac exerciții chiar și de forță în apă pentru că astfel îmi lucrez mult mai mult mușchii și obosesc mult mai puțin, așa pot să și înot, pot să și fug în apă pentru că nu-mi distrug ligamentele.

Fac foarte mult Aqua Gym, ca să zic așa. Am reluat sportul bine, nu în glumă, pentru că este singură soluție să îmi refac capacitatea pulmonară!

Așa că la trei săptămâni după începutul citostaticelor deja fac sport cam două ore pe zi!”, a mărturisit Rona Hartner pentru Ciao.

Nu este pentru prima oară când Rona Hartner se luptă cu cancerul. Ea a fost diagnosticată cu cancer la colon în februarie 2019.

La acel moment, a fost supusă mai multor intervenții chirurgicale în vederea extirpării tumorei, în România, iar mai apoi, în Franţa.

Rona Hartner a urmat atunci mai multe şedinţe de chimioterapie, pentru a înlătura riscul unei posibile recidive.

Rona Hartner este sigură că Dumnezeu o va ajuta să treacă peste această grea cumpănă

Cât despre lupta din prezent cu boala, actriţa spune că se va vindeca cu ajutorul credinţei. „Este lupta lui Dumnezeu”, mărturisea ea cu câteva zile în urmă. Rona Hartner a adăugat că a intrat cu zero şanse în această luptă, însă acum totul pare că merge într-o direcţie bună.

„Lupta nu este a mea, este a lui Dumnezeu. Eu am intrat cu șanse nule în această luptă.

Când m-a anunțat doctorul pe 12 iulie că am metastaze și aveam cancer 4, eu eram deja aveam șanse nule să reușesc, dar din momentul acela am luat toate armele pe care le știu. (…)

Am făcut toate sacramentele bisericii, încât în momentul acela nu mai era lupta mea, era lupta lui Dumnezeu”, a declarat ea pentru Antena Stars.

Rona Hartner a povestit că a trecut şi printr-un moment teribil atunci când, însoţită de fiica sa, medicul i-a spus să meargă să-şi facă testamentul.

„Era cu mine la consultație și chiar mi-a spus doctorul: «Duceți-vă cu fiica dumneavoastră, să vă faceți testamentul».

A fost un șoc groaznic, dar nu mi-a arătat că plânge. S-a dus în camera ei să plângă, ca să nu mă dezamăgească”, a mai spus actriţa.