Romtelecom, numărul doi pe piaţa locală de Internet, a redus începând de astăzi preţurile pentru serviciile de broadband la nivel naţional, cu procente cuprinse între 17 şi 29%.

De acum, vor fi disponibile trei preţuri unice pentru internetul fix de bandă largă: 2,9,  4,4 sau 5,9 euro/lună (TVA exclus), conform unui comunicat al operatorului.

Abonamentul Clicknet Surf, care oferă viteze de download de până la 2Mbps, va costa 2,9 euro/lună (fără TVA). Clicknet Play va avea acum un tarif unic de 4,4 euro/lună (fără TVA) şi va asigura viteze de download de până la 50 Mbps, în timp ce Clicknet Power va fi disponibil la un preţ unic de 5,9 euro/lună (fără TVA) şi va asigura viteze de până la 100 Mbps, în funcţie de condiţiile tehnice disponibile. 

 „Scăderea tarifelor a devenit posibilă ca urmare a deciziei Romtelecom de a prelua cheltuielile care apăreau în unele cazuri legate de furnizarea serviciilor în anumite zone şi de a le oferi clienţilor săi cele mai mici preţuri posibile”, potrivit oficialilor companiei.

Fiecare nou client va primi gratuit un router Wi-Fi, care răspunde nevoii de mobilitate a clienţilor şi asigură o experienţă completă cu Internetul de bandă largă. Routerul se acordă la contractarea oricărui tip de abonament de internet broadband, pentru o perioadă de doi sau trei ani. 

În plus, pentru cei care utilizează atât servicii de internet, cât şi de voce, se aplică o reducere de 35% faţă de preţurile de listă pentru 5 tipuri diferite de abonament de voce fixă. Astfel, abonamentele de voce vor avea, după reducere, preţuri între  4,5 euro/lună si 8,8 euro/lună, fără TVA.

„Facem toate eforturile posibile pentru a defini cele mai bune oferte şi beneficii prin care putem să îi sprijinim pe clienţii noştri în această perioadă economică dificilă, a cărei presiune este resimţită de noi toţi. De mai mult de trei ani, compania luptă pentru a-şi îmbunătăţi eficienţa şi structura de costuri, iar beneficiile le împărtăşim şi cu clienţii noştri”, a declarat Yorgos Ioannidis, director general Romtelecom.

SURSA: Romtelecom

Te-ar putea interesa și: