Poluarea este o problemă extrem de gravă cu care se confruntă România, iar unul dintre cele mai afectate oraşe de acest fenomen este chiar capitala tării, Bucureşti. Un raport al Curţii de Conturi din 2019 vorbea despre o medie de viaţă mult mai scăzută în Bucureşti faţă de restul ţării, tocmai din cauza poluării.

Astfel, potrivit acestui raport, locuitorii Capitalei trăiesc cu aproape 2 ani (mai precis, cu 22 de luni) mai puţin decât media din România, iar de vină ar fi praful şi substanţele toxice prezente în aerul pe care-l respiră. Medicii trag şi ei un semnal de alarmă şi spun că cei mai vulnerabili la bolile cauzate de poluare sunt copiii.

„Din păcate, copiii sunt cei mai afectați de poluare. În primul rând, ne gândim la creșterea numărului de alergii, sunt incriminați factori poluanți și cu creșterea numărului de cazuri de ADHD și autism. La copii trebuie să ne gandim că în ultima vreme a crescut foarte mult incidența și de diabet de tip 1”, explică medicul de familie Simona Carniciu, potrivit digi24.ro.

Legătura dintre infertilitatea la femei şi poluare

În mod evident, nici adulţii nu sunt feriţi de bolile cauzate de poluarea excesivă. Ei pot dezvolta cancere, boli cronice sau diabet de tip 2 și 1. În plus, un studiu recent realizat în Italia a găsit o legătură între infertilitatea la femei şi nivelul de poluare. Studiul a analizat 1.300 de paciente împărțite în 4 grupuri, expuse la niveluri de poluare diferite, iar concluzia a fost că un grad mare de poluare duce la infertilitate.

Problema şi mai mare care-i vizează pe locuitorii din Bucureşti este că gradul din studiu este la jumătatea celui măsurat în aerul din capitala României. „Au observat că numărul de paciente cu rezerva ovariană scazută este de 2-3 ori mai mare în zonele poluate”, explică Chadi Muheidli, medic primar obstetrică-ginecologie.


Te-ar putea interesa și: