România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană: peste 4,5 milioane de persoane, adică a cincea parte din populaţie, trăiesc sub pragul sărăciei, semnalează duminică Deutsche Wirtschafts Nachrichten, pe fondul avertismentelor ministrului german de interne, Hans-Peter Friedrich, asupra valului de săraci care ar putea ajunge în Germania, din România şi Bulgaria.
Cele două ţări au fost greu lovite de criza economică, iar în România, nemulţumirea populaţiei creşte, întrucât este aplicat şi un program dur de austeritate – deşi UE susţine că nu ar exista probleme. Pentru tinerii români, viitorul arată sumbru, astfel că mulţi îşi îndreaptă privirile către vest.

Încă de la începutul anilor 2000, România tocmai ieşea din recesiune: se consuma mult şi existau investiţii, astfel că a crescut PIB-ul ţării, iar în 2007, România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană. Dezvoltarea unei clase medii sau lupta împotriva sărăciei extinse au rămas însă teme nefăcute în perioada de prosperitate în România, iar acum, corupţia şi birocraţia sunt la ordinea zilei – cu urmări fatale, comentează publicaţia menţionată.

Criza economică globală a lovit puternic această ţară: în 2008, PIB-ul ţării a scăzut cu peste 7 procente, iar Bucureştiul s-a văzut nevoit să împrumute 20 de miliarde de euro de la FMI, UE şi Banca Mondială, aminteşte sursa citată. Pentru acest credit, România a trebuit să pună în aplicare un program dur de economisire: a crescut TVA şi au fost reduse salariile în sistemul public, cu 25%. În cele din urmă, măsurile dure de austeritate au scos populaţia în stradă, iar în ianuarie 2012 au avut loc proteste masive şi confruntări cu poliţia. Drept urmare, guvernul premierului Emil Boc şi-a dat demisia, la presiunea populaţiei. În lunile din urmă, Victor Ponta, premierul României din mai 2012, a ieşit în evidenţă în presă mai ales ca urmare a luptei sale de putere cu şeful statului, Traian Băsescu. UE şi SUA l-au criticat pe primul în repetate rânduri, cu argumente legate de corupţie şi nerespectarea legilor, mai notează Deutsche Wirtschafts Nachriten.

Iar situaţia economică proastă a dus la o plecare masivă a forţei de muncă din România. Milioane de oameni au plecat în ultimii ani în Europa de vest, în Spania sau Italia, iar între 2011 şi 2012, aproximativ 100.000 de români au ajuns şi în Germania. Iar ministrul conservator de interne, Hans-Peter Friedrich, ar vrea să oprească acest aflux, pentru a ţine în frâu criticile adversarilor politici anul acesta, când în Germania au loc alegeri legislative generale. Recent, miniştrii de interne din statele UE au amânat din nou aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, iar UE vrea să împace spiritele: nu există motive de temeri pentru statele membre în privinţa migraţiei săracilor. ‘Pentru moment, aceasta nu este o problemă, ci numai o impresie a statelor membre, care nu are nimic de-a face cu realitatea’, după cum a spus joi la Bruxelles comisarul european pentru afaceri sociale, Lazslo Andor. El a mai arătat că, dimpotrivă, libera circulaţie a persoanelor poate fi un mijloc pentru depăşirea crizei actuale, iar Comisia Europeană va avea grijă ca acest drept de bază să fie respectat.
SURSA: Agerpres