Astfel, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, a decis, împreună cu omologul său bulgar, Miroslav Naydenov, în cadrul unei întâlniri avute miercuri, să aibă o iniţiativă comună pentru modificarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană, în acest sens, cei doi oficiali urmând a avea aceeaşi poziţie în faţa Comisiei Europene, solicitând autorităţilor de la Bruxelles întârzierea termenului de liberalizare a pieţei terenurilor agricole.

De asemenea, cei doi oficiali au hotărât să îşi armonizeze punctele de vedere faţă de propunerea Comisiei Europene privind noua Politica Agricolă 2014-2020, precum şi faţă de noua politică piscicolă 2014-2020. În aceste sens, ministrul român a transmis omologului sau invitaţia de a participa în luna mai la o întâlnire a ţărilor est europene, membre UE, la Bucureşti. Întâlnirea reprezentanţilor celor şapte ţări est europene va avea scopul de a definitiva poziţia comună faţă de propunerile Comisiei Europene pentru politicile agricole viitoare.

Cei doi miniştri au hotărât organizarea în luna aprilie a unei întâlniri trilaterale cu ministrul omolog din Turcia pentru discutarea măsurilor tehnice privind pescuitul la Marea Neagră, precum şi a aspectelor legate de controlul fitosanitar, sanitar-veterinar şi siguranţa alimentelor.

Totodată, ministrul Stelian Fuia a subliniat îngrijorarea părţii române în ceea ce priveşte comerţul şi tranzitul cărnii de oaie, vită, dar şi a animalelor vii (ovine şi bovine) în Turcia. Ministrul român al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale   doreşte eliminarea problemelor de import-export pe care România le are cu Turcia.
Cu ocazia acestei întâlniri, ministrul Stelian Fuia a menţionat ca va întreprinde demersurile legale pentru soluţionarea rapidă a aspectelor privind pescadorul bulgăresc sechestrat în aprilie 2011 în zona economică exclusivă a României la Marea Neagră.