Eurostat a dat publicităţii un tabel în care au fost clasificate statele membre ale Uniunii după nivelul de trai la nivel macroeconomic. Concret, este vorba despre procentul comparativ între PIB/cap de locuitor din fiecare stat în parte şi media unională. Sunt luate în calcul cifrele de la finele anului 2008.

În vârful clasamentului nu este nicio surpriză, Luxemburg ocupând primul loc. La mare distanţă se află ocupanta locului 2, Irlanda, al cărei PIB pe cap de locuitor este cu 40% mai mare decât media Uniunii.

În zona mediană a clasamentului se află Franţa, Spania, Italia, Grecia, Cipru şi Slovenia, care nu se situează la mai mult de 10% distanţă faţă de medie. Dintre acestea, Italia este oglinda perfectă a acestui indicator la nivel continental. Nicio surpriză în coada clasamentului, unde România şi Bulgaria încheie cu un PIB/cap de locuitor sub jumătatea mediei UE.

Tabelul mai conţine şi ţările candidate la UE (Croaţia, Turcia şi Macedonia), ţările EFTA cu excepţia Liechtenstein (Norvegia, Elveţia, Islanda) şi câteva dintre ţările CEFTA.

CLASAMENT UE:
Luxemburg – 253%
Irlanda – 140%
Olanda – 135%
Austria – 123%
Suedia – 121%
Danemarca – 119%
Marea Britanie – 117%
Finlanda – 116%
Germania – 116%
Belgia – 115%
Franţa – 107%
Spania – 104%

Italia – 100%
UE – 100%

Grecia – 95%
Cipru – 95%
Slovenia – 90%
Cehia – 80%
Malta – 76%
Portugalia – 75%
Slovacia – 72%
Estonia – 67%
Ungaria – 63%
Lituania – 61%
Polonia – 57%
Letonia – 56%
România – 46%
Bulgaria – 40%

ȚĂRI CANDIDATE:
Croaţia – 63% (membru CEFTA)
Turcia – 45%
Macedonia – 32% (membru CEFTA)

MEMBRE EFTA:
Norvegia – 190%
Elveţia – 141%
Islanda – 119%

MEMBRE CEFTA:
Muntenegru – 46%
Serbia – 37%
Bosnia-Herţegovina – 30%
Albania – 25%