România își consolidează sprijinul pentru Ucraina. Moșteanu: Rămânem un susţinător activ
SURSA FOTO: Dreamstime - Ucraina
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți o întrevedere la sediul Ministerului Apărării cu ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk.
Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, consecințele războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, precum și modalitățile prin care România își poate consolida sprijinul acordat statului vecin, în contextul mecanismelor implementate la nivelul NATO, Uniunii Europene și Grupului de Contact pentru Ucraina în domeniul apărării (UDCG).
România își consolidează sprijinul pentru Ucraina
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că România își menține angajamentul pentru un sprijin multidimensional și durabil oferit Ucrainei, în strânsă coordonare cu NATO și Uniunea Europeană, în fața amenințărilor directe la adresa securității regionale.
Țara noastră rămâne un actor activ în eforturile internaționale de susținere a Ucrainei, accentuând importanța cooperării și solidarității adaptate provocărilor actuale.
Moșteanu a evidențiat contribuția României la eforturile colective de instruire a militarilor ucraineni
În cadrul întrevederii, ministrul Liviu-Ionuţ Moşteanu a evidențiat contribuția României la eforturile colective de instruire a militarilor ucraineni, inclusiv prin participarea la Misiunea de Asistență Militară a Uniunii Europene – EUMAM Ucraina și la misiunea INTERFLEX, coordonată de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Aceste inițiative reflectă angajamentul României de a sprijini dezvoltarea capacităților de apărare ale Ucrainei în cadrul unor structuri multinaționale.
„România rămâne un susţinător activ şi dedicat al eforturilor internaţionale de sprijinire a Ucrainei. Cooperarea şi solidaritatea noastră trebuie să fie constante şi adaptate provocărilor de securitate actuale”, a spus Liviu-Ionuţ Moşteanu.

Partea română a reafirmat necesitatea menținerii unui dialog constant
De asemenea, a fost subliniat rolul Centrului de Instruire F-16 din România, destinat pregătirii piloților români și a celor din state aliate și partenere, inclusiv din Ucraina. Acest centru reprezintă o contribuție concretă la consolidarea interoperabilității și securității colective în regiune.
„Aceste demersuri reflectă angajamentul României de a contribui la dezvoltarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei într-un cadru multinaţional”, a mai spus Liviu-Ionuţ Moşteanu.
La finalul discuțiilor, partea din România a reafirmat necesitatea menținerii unui dialog constant și aplicat între cele două state, considerat un instrument esențial pentru gestionarea provocărilor de securitate și pentru susținerea stabilității regionale în actualul context geopolitic.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





