La ora publicării acestui text, în partea dreapta a ecranului Antena 3 ultimatumul era deja de ordinul orelor. Dacă emisia va fi întreruptă, așa cum amenință alde Gâdea, Badea, Ursu și tot trustul Intact, rămâne de văzut, dar șansele sunt mici. Ori așa cum ne-au obișnuit deja, cei de la Antena 3 vor profita de această ocazie pentru a se victimiza și mai mult. Telespectatorii au avut șansa să asiste toată săptămâna trecută la un “priveghi” fără niciun mort, dar cu multe victime. Ceea ce e și mai dramatic constă în faptul că în tot acest angrenaj, anteniștii au atras mulți oameni. Rețelele de socializare erau bombardate cu mesaje pro sau contra demersului ANAF, unul cât se poate de legitim în recuperarea prejudiciului. În metrou, în autobuze, toată lumea vorbea de evacuarea Antenelor de parcă ar fi ultima problemă pe care o au românii. Iar când în acest joc intră chiar și președintele statului, senatorii și premierul, atunci chiar că putem spune că o banală executare a Fiscului a devenit problemă de siguranță națională. 

Cine va câștiga de pe urma acestei mascarade? Cred că este la mintea cocoșului că în primul rând vor avea de câștigat Antenele. În al doilea rând politicienii, care le fac hatârul anteniștilor, ei câștigând gratitudinea lui Gâdea și susținere în campania electorală din acest an.

Totuși, rămân în discuție câteva întrebări la care răspunsul ne-ar putea clarifica, însă așa cum știm la întrebările bune nu există răspuns. Una dintre acestea este: de ce ordinul Fiscului a venit acum? De ce Gelu Diaconu, fost președinte a ANAF, și-a pus semnătura pe această hârtie când știa că e pe picior de plecare din funcție? De ce nu a luat această măsură încă de acum un an? De ce evacuarea Antenelor din imobilele confiscate în instanță este altfel decât orice sentință similară? Noi, oamenii de rând, antreprenorii, multinaționalele de ce nu putem beneficia de “perioada de grație de 18 luni” din partea Fiscului? Oare pe lista promisă de Fisc cu datornicii vom regăsi vreunul care a beneficiat de clemența inspectorilor? Nu vreau să iau apărarea ANAF, întrucât are multe bube, dar președintele Iohannis tocmai a dat o lovitură sub centură tuturor inspectorilor ANAF. Cum poți să le ceri performanță unor instituții de stat, când tu, ca președinte, îi critici când își fac treaba? Un lucru bine făcut se face pas cu pas, dar președintelui îi place să le facă de-a-n-doaselea.

Generația Facebook care a avut un mare aport în alegerea președintelui pregătește ieșirea în stradă, acolo unde au reușit să dea jos și Guvernul Ponta. Nici anteniștii nu se lasă mai prejos și își așteaptă simpatizanții în Piața Constituției. Sunt mulți și unii, și alții, așa că să ne ferească Cel de Sus să se întâlnească cele două tabere. Nu de alta dar atunci vom avea dovada că ceea ce au făcut președintele și mulți politicieni de frunte zilele trecute poate avea pentru economie cam același efect pe care l-au avut mineriadele.

Ciprian Mailat,
redactor-șef