Salvatorii care s-au grăbit spre nava care se scufunda, care părăsise în noiembrie 2019 Portul Midia din România, au reuşit să salveze doar 228 din totalul de 14.600 de oi, dar în cele din urmă doar 180 de oi au supravieţuit, conform agerpres.ro

Promisiunea lui Ludovic Orban

Anul trecut, premierul român Ludovic Orban s-a angajat, într-un discurs televizat, să oprească “pe termen mediu” exporturilor de animale vii. Totuşi, de la dezastrul provocat de nava Queen Hind, peste două milioane de animale vii au fost exportate din România, majoritatea în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Autorităţile de la Bucureşti susţin că vasul era încărcat cu 10% sub capacitate şi animalele “erau sănătoase din punct de vedere clinic şi apte pentru transport” dar activiştii de mediu spun că nava era supraîncărcată iar acest aspect a dus în cele din urmă la scufundarea a mii de oi în Marea Neagră.

Singura informaţia care a apărut după scufundarea navei, de la firma angajată să scoată oile din apă, a fost descoperirea la bord a unor compartimente secrete unde erau animale moarte.

Săptămâna aceasta, Ministerul Transporturilor din România a precizat pentru Guardian că investigaţiile sunt finalizate iar un rezumat al raportului va fi publicat pe site-ul instituţiei. De asemenea, oficialii au precizat că obiectivul investigaţiei tehnice a fost stabilirea problemelor de siguranţă maritimă şi prevenirea viitoarelor accidente, “şi nu stabilirea vinovăţiei persoanelor implicate”.

Legislaţia UE prevede că investigaţiile în accidentele maritime trebuie raportate integral în termen de 12 luni, dar, dacă nu este posibil un raport complet în acest interval de timp, atunci “un raport interimar trebuie publicat în termen de 12 luni de la incident”.

“Ei au promis o investigaţie încrucişată pentru a afla ce s-a întâmplat şi, de atunci, tăcere completă”, a afirmat Gabriel Păun, directorul pentru UE al organizaţiei Animals International.

Publicaţia britanică a contactat MGM Marine Shipping, compania din spatele Queen Hind, şi ei au dezminţit existenţa unor compartimente secrete la bord. De asemenea, au precizat că procedurile companiei nu s-au schimbat de la accident.

“Nimic nu s-a schimbat, nu vreau să mai vorbesc despre acest vas, vreau să uit totul despre el”, a spus la telefon un reprezentant al companiei, înainte de a închide.

Auditul realizat de Comisia Europeană

Un audit realizat de Comisia Europeană în legătură cu Romania, în perioada septembrie – octombrie 2019, menit să evalueze bunăstarea animalelor în timpul transportului cu vapoare către ţări din afara UE, a ridicat multiple temeri, inclusiv “lipsa generală a registrelor în sistemele de control, pentru asigurarea bunăstării animalelor în timp ce sunt transportate pe apă către ţări din afara UE”.

“Nu există dovezi ale verificărilor care să confirme că animalele sunt apte pentru a-şi continua călătoria. Absenţa procedurilor documentate, a registrelor şi a sprijinului veterinarilor oficiali în verificarea navelor furnizează asigurări reduse privind eficienţa celor mai multe controale efectuate”, se arată în raport.

“Accidentul navei Queen Hind este un exemplu clasic al eşecului intrinsec al sistemului. Uniunii Europene îi place să se laude că este lider global în bunăstarea animalelor, dar încă are mâinile murdare din cauza acestei industrii crude”, a apreciat Reineke Hameleers, directorul organizaţiei Eurogroup for Animals.

O investigaţie realizată de Guardian a arătat că există o probabilitate de două ori mai mare ca navele care transportă animale să sufere “pierderi totale” dacă se scufundă sau eşuează, decât vasele de transport standard. Queen Hind era operaţională de 39 de ani la momentul dezastrului.

Mary Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Ovine, Caprine şi Porcine din România, a declarat: “Concurenţa UE cu Australia şi Noua Zeelandă este acută. Accidente navale ni se întâmplă şi nouă, şi lor. Dar acestea sunt accidente … am încrede că CE (Comisia Europeană) va găsi un mod eficient de a schimba actuala legislaţie astfel încât animalele să aibă condiţii mai bune în ceea ce priveşte reproducţia, transportul şi sacrificarea”.

Activiştii de mediu se plâng că de la dezastru s-au schimbat prea puţine lucruri în scopul îmbunătăţirii standardelor de bunăstare pentru animalele vii exportate.

“Acestea nu sunt nave de cinci stele. Am petrecut o perioadă pe un vapor de transport şi condiţiile nu s-au îmbunătăţit, există întotdeauna probleme imense care apar, şi nu există nici măcar un singur transport în care să nu moară animale”, a declarat Păun.

Vasile Deac, veterinar şi proprietar al unei companii care se ocupă cu exportul de animale vii, avertizează că interzicerea exporturilor de animale vii va afecta mijloacele de trai ale fermierilor români.

“Exportul de animale vii este foarte important pentru fermierii români. Dacă nu ar exista pieţe de export, fermierii nu ar avea unde să-şi vândă animalele şi ar înregistra pierderi majore”, susţine Deac.

Acesta adaugă: “Pentru mine, ca exportator, este foarte important să văd navele pe care sunt transportate animale care sunt trimise la export. Ceea ce s-a întâmplat cu nava Queen Hind a fost un accident, nu a fost făcut intenţionat”.

Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, de 3785 tdw, încărcată cu 14.600 de oi şi un echipaj de 22 de marinari de naţionalitate siriană, s-a scufundat parţial pe bordul drept, în noiembrie 2019, în bazinul Portului Midia, după ce a plecat de la cheu.