Interesul puternic al SUA pentru independența energetică a țărilor din sud-estul Europei față de Rusia și rolul pe care Grecia îl joacă în acest sens determină în mod decisiv relațiile dintre Atena și Washington.

În cadrul dialogului strategic dintre Grecia și SUA, agenda energetică a inclus proiecte care contribuie în această direcție, precum stații de gazeificare (FSRU), conducta IGB și noua conductă interconectoare Grecia-Macedonia de Nord.

Rolul Greciei în Europa din perspectiva SUA

Comunicatul comun SUA-Grecia menționează în mod explicit cele două conducte și eforturile Greciei de a se asigura că noua stație FSRU de la Alexandroupoli va fi pusă în funcțiune până la sfârșitul anului.

Se face referire și la proiectele de interconectare electrică care pot lega Europa cu Africa și Asia, fără însă a le enumera. Este vorba despre interconectările electrice  Grecia – Egipt (GREGY al Elica Group din cadrul grupului Kopelouzos și GAP al companiei Eunice) și Grecia – Cipru – Israel, care vor contribui la eliminarea dependenței Europei de combustibilii fosili ruși.

În schimb, nu se face referire explicită la conducta EastMed, ceea ce înseamnă că partea americană insistă să retragă sprijinul pentru acest proiect, argumentând că acesta nu este viabil din punct de vedere economic și ar acționa în sens opus politicii de tranziție energetică.

Partea greacă a inclus EastMed pe agenda dialogului strategic, semnalând că proiectul ar trebui inclus în comunicatul comun. În comunicat însă s-a făcut doar o referire vagă la proiectul respectiv: „Grecia și-a reiterat sprijinul pentru proiecte mai tradiționale de infrastructură energetică din estul Mediteranei”, transmite Kathimerini.gr.

Ce interes are SUA?

Interesul SUA se concentrează asupra noilor stații FSRU și conducte care pot crește capacitatea de export de GNL prin sistemul grec de transport.

În întâlnirile dintre delegația americană și delegația operatorului elen de gaze DESFA, acesta și-a manifestat un interes deosebit față de proiectele de modernizare a sistemului grecesc, precum și față de coridorul vertical care va conecta sistemul grecesc de gaze naturale cu Bulgaria, Serbia, România, Moldova și Ucraina.

Piața ucraineană de 35 miliarde metri cubi de gaze anual este vizată de companiile americane de GNL, motiv pentru care SUA susțin și arată un interes deosebit față de a doua stație FSRU Alexandroupoli, aflată în fază de proiect, a cărei capacitate va fi direcționată în proporție de 90% către această piață.

DESFA, la rândul ei, a prezentat proiectele de modernizare a sistemului grecesc, care împreună cu creșterea capacității conductei IGB (de la 3 la 5 miliarde de metri cubi) și dublarea capacității conductei Tap (de la 11 la 22 de miliarde de metri cubi), va duce la o creștere a capacității de export a țării de la 2,3 miliarde m.c. astăzi la 8,5 miliarde m.c. de gaze pe an până în 2025.

Secretarul general în Ministerul Energiei de la Atena, Alexandra Sdoukou, a prezentat lista completă a proiectelor energetice promovate de Grecia, inclusiv planurile operatorului elen DESFA de a construi o nouă rețea care va transporta exclusiv hidrogen și care va fi interconectată cu o rețea similară din Bulgaria și va face parte din strategia UE cu privire la hidrogen.