„Aş spune o părere personală. Nu am încercat să facem lucrul ăsta, nici măcar nu am aprofundat în detaliu această temă, nu ne-a anunţat nimeni că e posibil, adică să ne pregătim pentru un astfel de scenariu, ceea nu am făcut-o. Este destul de complicat totuşi într-un oraş unitar să vii să ai astfel de măsuri foarte locale sau foarte limitate pe zone, pe ce? Pe o străduţă? Pe un capăt de străduţă? Ce fel de străduţă? O arie?

Şi noi nu suntem în acea comisie a municipiului București ca să ne dăm cu părerea, acolo e Municipalitatea, Prefectura, evident cu DSP-ul şi cine face parte din acea comisie, dânşii analizează şi decid. Acolo unde este nevoie, în mod evident că ne implicăm şi contribuim la bunul mers, ajutăm”, a declarat primarul Sectorului 3 la B1 TV.

Închiderea școlilor

De asemenea, Robert Negoiță a vorbit despre închiderea școlilor în actual context pandemic cauzat de infamul coronavirus.

„Haideţi să vedem, să nu facem mai mult rău, cred că avem nevoie deopotrivă ca sistemul sanitar să fie finanţat, pe de o parte, pe de altă parte, noi, ca oameni, nu trebuie să avem grijă doar de fizicul nostru, trebuie să avem grijă şi de psihicul nostru. Or, psihicul nostru se întreţine într-un anumit fel.

Că mă întrebaţi despre şcoli. Acolo unde este absolut necesar să le închidem, normal că trebuie luată această decizie, dar nu trebuie să ne grăbim şi nu trebuie exagerat, pentru că au nevoie copiii să iasă afară din casă. Persoanele în vârstă au nevoie să iasă afară din casă, să se mişte, să aibă viaţă socială, să trăiască în mod efectiv”, a susținut acesta.

Robert Negoiță a subliniat și faptul că este vitală încetinirea răspândirii coronavirusului iar oamenii trebuie să fie conștienți de acest lucru.

„Chiar şi masca pare să ajute (…) totuşi, ar trebui să se facă diferenţe între persoanele care au anticorpi la un nivel foarte ridicat. Sunt obligat să port masca, eu nu am cum să-l dau, nu am cum să-l iau (…), am analizele de săptămâna trecută, am nivelul de anticorpi foarte sus”, a spus el.