Păreri diferite despre impozitarea nunților și botezurilor

Deputații Robert Cazanciuc (PSD) și Radu Miruță (USR) au vorbit vineri, pe 22 septembrie, despre o eventuală intenție a statului de a impozita nunțile și botezurile. Și se pare că au păreri diferite. Dacă Robert Cazanciuc, ministru al Justiției, spune că este de acord, Radu Miruță speră să fie o glumă.

Social-democratul crede că „în condițiile în care spunem că vrem o țară ca afară, orice venit, fie că e mai mic, fie că este mai mare, fie că un venit pe lux trebuie impozitat. Așa se întâmplă în orice țară civilizată.”

Pe de altă parte, Radu Miruță susține că această măsură ar genera discriminare.

„Într-o zonă de asta, de haz de necaz, oamenii ăștia fac discriminare, pentru că o să spună unii că le-am dat bani la nuntă anul trecut, când nu era impozabil, acum, ca să-mi dai aceeași sumă de bani înapoi, pune și impozitul. Evident că e o chestie de haz de necaz”, a explicat acesta la B1TV.

Deputatul USR consideră că acum, este un concurs „despre ce metode să mai găsească să pună taxe și nu găsesc nicio explicație din asta de bun simț, despre unde se duc banii ăștia, despre cum contribuie statul la așa ceva, că statul e o chestiune din asta ca atunci când strângi cureaua.” Potrivit acestuia, „românii strâng cureaua cu 6 găuri, statul prinde cu o gaură, că la 23 de milioane spun că economisesc din această ordonanță a austerității, românii dau 20 din impozite suplimentare, 4 vine cu 3 și ceva.”

Robert Cazanciuc
Robert Cazanciuc (SURSA FOTO: Camera Deputaților)

Radu Miruță nu ar vota pentru impozitarea cu 70% a darului de nuntă

Întrebat dacă va vota pentru impozitarea cu 70% a darului de nuntă, Radu Miruță a răspuns:

„Evident că nu voi vota, și eu voi face tot ce ține de mine ca parlamentar, ca nu să nu se ajungă să fie la vot treaba asta, pentru că, totuși, în dezbatere publică, prin ceea ce faceți și dumneavoastră, dezbătând acest subiect, poate că ridicolul devine atât de apăsător încât oamenii ăștia își dau seama că îi costă mai mult politic decât aduc bani la buget.”

În schimb, Robert Cazanciuc spune că ar vota un astfel de pachet legislativ.

„Eu aș vota acest pachet legislativ, dacă vă uitați la el, o să vedeți că are o primă componentă legată de reorganizare acum a statului și de combatere a evaziunii fiscale, adică eu asta spun în felul următor: domnule, nu este fair (corect – n.r.) să vin să cer unor oameni să plătească niște bani, taxe și impozite, din moment ce eu, stat, nu reușesc să mă gestionez cum trebuie.

Eu, stat, nu reușesc să colectez, suntem pe ultimul loc în Europa la taxe colectate și atunci vreau să fiu mai suplu ca stat. Vreau să fiu mai eficient în colectarea taxelor. Adică nu este corect ca unii să plătească taxe și alții nu”, a declarat acesta.

Marcel Ciolacu asigură că nu se vor impozita nunțile și botezurile

Tot vineri, Marcel Ciolacu a oferit noi informații despre măsurile fiscale. El a spus că nu a avut nimeni în cap vreodată să impoziteze nunţile şi botezurile.

Premierul a arătat că, încă nu şi-a asumat proiectul de lege privind măsurile fiscale. Marcel Ciolacu a anunţat că va avea, luni dimineaţă la ora 9.00, o nouă întâlnire cu ministrul de Finanţe Marcel Boloş. El a ținut să puncteze că întotdeauna intervin schimbări.

Întrebat despre măsura impozitării cu 70% a sumelor nejustificate deţinute de persoanele fizice, premierul a venit cu detalii importante. El a precizat că nu vor fi impozitate nunţile şi botezurile.

Premierul a punctat că „n-a avut nimeni în cap vreodată” un astfel de lucru: „Nu mi-am asumat încă legea. Întotdeauna intervin schimbări. Încă eu nu mi-am asumat legea. Luni de dimineaţă la ora 9.00 voi avea din nou întâlnire cu ministrul Finanţelor pe tot calculul de lege”, a explicat Marcel Ciolacu, vineri la Buzău.

Întrebat dacă intră şi nunţile şi botezurile sub incidenţa măsurii impozitării cu 70% din veniturile nedeclarate, Ciolacu a spus:

„Nu sunt din venituri nedeclarate. Din venituri pe care nu le pot justifica”, a menționat acesta.

El a spus că nu intră la acest capitol nunţile şi botezurile .

„În politică trebuie să îţi fie frică nu de ceea ce faci, trebuie să îţi fie frică de ceea ce se poate inventa că ai fi făcut sau ai fi vrut să faci. N-a avut nimeni în cap vreodată să impozite nunţile şi botezurile”, a spus liderul PSD.