Fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak a rămas singurul candidat pentru funcţia de lider al Partidului Conservator din Marea Britanie şi, implicit, de prim-ministru, în contextul retragerii din cursă a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Penny Mordaunt.

O perioadă fără precedent pentru Marea Britanie

Penny Mordaunt, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul (supranumit informal „lider al Camerei Comunelor”), nu a reuşit să obţină susţinerea a 100 de parlamentari conservatori, astfel că nu se poate înscrie oficial în cursa pentru postul de lider al formaţiunii politice de centru-dreapta, afirmă surse citate de postul Sky News şi de cotidianul The Telegraph.

„Este o perioadă fără precedent. În contextul perioadei scurte pentru scrutinul intern, colegii noştri cred că avem nevoie de certitudine. Au luat decizia în bună-credinţă pentru interesul ţării”, a declarat Penny Mordaunt.

Nici Boris Johnson nu va mai candida

În acest context, fostul ministru de Finanţe Rishi Sunak rămâne singurul candidat în scrutinul pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator şi va deveni automat prim-ministru după formalizarea rezultatului. Scrutinul intern este organizat în contextul demisiei liderului conservator şi premierului Liz Truss.

De asemenea, fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a anunţat, duminică seară, că renunţă să se prezinte în campania pentru Downing Street.

„În ultimele zile, am ajuns, din păcate, la concluzia că pur şi simplu nu ar fi lucrul potrivit de făcut. Nu poţi guverna eficient dacă nu ai un partid unit în parlament”, a explicat el într-un comunicat.

Boris Johnson, care a demisionat în iulie, măturat de o succesiune de scandaluri, s-a întors sâmbătă din vacanţa în Republica Dominicană, întărind ipoteza unei candidaturi.

Dar nu a anunţat oficial că va candida în această campanie declanşată în urma demisiei lui Liz Truss, joi, după doar 44 de zile în funcţie.

Fostul premier a demisionat săptămâna trecută

Amintim că, într-o declaraţie dată în faţa biroului de la Downing Street 10, Truss a admis că nu poate onora promisiunile făcute când, în urma demisiei predecesorului ei, Boris Johnson, a candidat pentru conducerea Partidului Conservator britanic, pierzând recent încrederea propriei sale formaţiuni.

Anunţarea unui program economic asumat de Liz Truss, bazat pe reducerea fiscalităţii, a bulversat pieţele, a provocat o vânzare masivă de lire sterline şi obligaţiuni de stat britanice, de unde a rezultat prăbuşirea cursurilor monedei şi titlurilor respective, generând astfel tensiuni în interiorul Partidului Conservator, unde şefa guvernului s-a văzut tot mai contestată.