„Ce pot spune cu certitudine e ca PNL va constitui baza discuțiilor între partenerii de guvernare cu certitudine in ce ne-am asumat in program, și ne vom ocupa de creșterea pensiilor etapizat anual până in 2024, ne propunem o creștere de sută la sută cu rata inflației.

Ne uităm ca echipă  la încasările de la buget. Dacă ai încasări la buget poți face creșteri de pensii”, a declarat Violeta Alexandru la RTV.

„Am recuperat luni pana la ani de intarziere”

De asemenea, Violeta Alexandru a fost întrebată cand vor crește pensiile și cu cât.

„Eu nu ma ocup de buget, dar cum îl știu pe ministrul Cîțu, deja a pregatit tot ceea ce e necesar , ceea ce e atributul noului guvern.

Noi am pregatit o schiță de buget in care sunt prevăzute creșterile pensiilor. Restul detaliilor ar trebui sa le cereti ministerului finanțelor”, a răspuns Violeta Alexandru.

Aceasta a vorbit și despre dosarele de pensii blocate și a explicat că s-a lucrat intens pentru deblocarea acestora.

„Am recuperat luni pana la ani de intarziere. Mai am câteva. Sunt niște situații complicate gestionate chiar zilele astea de Casa de pensii. Erau zeci de mii de dosare intarziate. Nu le pun pe cele din afara sau comunitare.

Vad un bilanț bun la sfarsitul acestui an. Înainte sa promiti oamenilor creșteri peste creșteri mai bine le dai oamenilor ce li se cuvine.

Respectiv sa emitem deciziile de pensionare pentru ca oamenii să poată primi. Am intalnit tot felul de oameni in casele de pensii. Unii m-au denigrat, dar si oameni care au dovedit ca se poate”, conchis Violeta Alexandru.