“Purtaţi de mânia unei părţi a electoratului american, republicanul Donald Trump şi democratul Bernie Sanders au câştigat detaşat marţi primarele prezidenţiale din New Hampshire, Hillary Clinton înregistrând o primă înfrângere usturătoare, într-o campanie imprevizibilă. Donald Trump, miliardarul din domeniul imobiliar care denunţă incompetenţa liderilor politici în declaraţii incendiare, a obţinut 35,1% din voturile republicanilor. Guvernatorul republican moderat de Ohio, John Kasich, a creat surpriza clasându-se pe locul al doilea, cu 15,9%, în timp ce senatorul de Florida, Marco Rubio a coborât pe poziţia a cincea, cu 10,6% din voturi, după fostul guvernator de Florida Jeb Bush. I-a devansat ultraconservatorul senator de Texas, Ted Cruz, cu 11,6% din voturi. Micul stat New Hampshire, de 1,3 milioane de locuitori, a fost al doilea stat american care a votat la o săptămână după Iowa în lungul proces, stat după stat, care va permite desemnarea în această vară a celor doi candidaţi, democrat şi republican, la Casa Albă”, mai scrie New York Times.

“Cum a zdrobit-o Bernie Sanders pe Hillary Clinton în New Hampshire”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“Acum un an, fostul Secretar de Stat Hillary Clinton avea un avantaj asupra senatorului Bernie Sanders de peste 40 de procente În New Hampshire. Dar marți, ea a pierdut la o distanţă de peste 20 de procente. Sondajele anticipau un rezultat nefavorabil pentru Hillary Clinton, dar ea a sperat că va recupera diferenţa cel puţin parţial. Bernie Sanders, senator democrat în vârstă de 74 de ani care promite o revoluţie politică, a obţinut însă 60% din voturi faţă de 38,4% pentru Hillary Clinton.”

“Piaţa financiară japoneză rămâne sub presiune”, titrează The Wall Street Journal.

“Piaţa acțiunilor din Japonia a continuat să cadă miercuri, atingând cel mai mic nivel de după octombrie 2014, pe fondul îngrijorărilor cu privire la starea sănătăţii economiei mondiale. Nikkei Stock Average a pierdut din nou 2,6%, ajungând la 15673.21, pierzând aproape tot ce a câștigat de la programul de relaxare cantitativă aplicat de Banca Japoniei în octombrie 2014. Indicele de referință a pierdut marţi 5,4%.”

“Washington-ul se teme de o întoarcere la un Război Rece cu Rusia”, citim pe site-ul silvertimes.com

“Coordonatorului serviciilor americane de informaţii, James Clapper, consideră posibilă revenirea la o formă de Război Rece între SUA şi o Rusie hotărâtă să îşi apere statutul de mare putere mondială. "Multe dintre acţiunile agresive" ale Rusiei din acest moment pentru a-şi apăra "statutul de mare putere mondială" ar putea continua, iar "noi ne vom putea trezi într-o spirală asemănătoare cu Războiul Rece", a declarat el în cadrul Comisiei pentru forţe armate din Senat. "Ruşii sunt paranoici în privinţa NATO. Sunt foarte preocupaţi" că ar putea fi blocaţi în capacităţile lor de acţiune, a declarat Clapper. "Ei sunt foarte, foarte preocupaţi" în privinţa apărării antirachetă occidentale şi de cum poate submina aceasta arsenalul lor nuclear, piatră de temelie a statutului lor de mare putere mondială, a explicat coordonatorului serviciilor americane de informaţii. Preşedintele rus Vladimir Putin este "primul lider după Stalin care a extins teritoriul rus", a reamintit el, făcând aluzie la anexarea Crimeii. Iar intervenţia rusă în Siria este "prima folosire semnificativă după decenii" a unei forţe expediţionare dincolo de fosta sferă sovietică, a spus el. Rusia a dus de asemenea "războiul de informaţii la un nou nivel", "publicând informaţii false sau înşelătoare pentru a discredita Occidentul", sau pentru a face ca evenimentele care îi afectează imaginea să devină "confuze", a adăugat James Clapper. În raportul său scris, Clapper a notat de asemenea că Rusia îşi dezvoltă potenţialul de atacuri cibernetice, cu dorinţa în special "de a ţinti infrastructura cheie": reţele de electricitate, de transport etc. "Operaţiunile cibernetice ale Rusiei vor cel mai probabil să lovească în interesele americane", a subliniat Clapper. Rusia a dezvoltat de asemenea o rachetă de croazieră, încălcând Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, a reamintit el.”

“IISS: Superioritatea militară a Occidentului în faţa Rusiei şi Chinei, în scădere”, citim pe site-ul iiss.org

“Accesul sporit al tot mai multor ţări la arme şi tehnologii militare avansate, precum şi creşterea investiţiilor în sectorul apărării în state precum Rusia şi China, schimbă echilibrul militar global în defavoarea Occidentului, iar o operaţiune a NATO de apărare a aliaţilor săi est-europeni ar putea fi mai problematică decât s-ar crede, a avertizat marţi Institutul Internaţional pentru Studii Strategice IISS. Superioritatea militară a Occidentului se erodează în timp ce Rusia şi China sunt tot mai active în dezvoltarea şi desfăşurarea de echipamente militare avansate, a punctat preşedintele IISS, John Chipman, în prezentarea raportului anual ce analizează capacităţile şi bugetele militare a peste 170 de state. Documentul confirmă că şi anul trecut SUA au avut cel mai mare buget al apărării, de 597,5 miliarde de dolari. Pe poziţia a doua, la mare distanţă, se află China, cu 145,8 miliarde de dolari, urmată de Arabia Saudită, cu 81,9 miliarde, Rusia – 65,6 miliarde, Marea Britanie – 56,2 miliarde şi India – 48 de miliarde. Printre primele 15 state – cele 14 care urmează SUA abia depăşind împreună bugetul militar american – se mai regăsesc Franţa, Japonia, Germania, Coreea de Sud, Brazilia, Australia, Italia, Irak şi Israel. Raportul IISS mai atrage atenţia că, în pofida supremaţiei militare americane, NATO va avea de înfruntat în viitor numeroase provocări, întrucât celelalte state membre ale Alianţei nu alocă suficiente resurse apărării, numai 4 dintre ele prevăzând în bugetele naţionale cel puţin 2% din PIB pentru armată. Fără să luăm în calcul bugetul SUA, media bugetului apărării în celelalte 27 de state membre ale Alianţei este de circa 1,1% din PIB. Privind dintr-o altă perspectivă, statele membre ale NATO, tot cu excepţia SUA, nu ţin pasul la acest capitol cu cele din Asia şi Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, statele europene membre ale NATO şi-au diminuat efectivele armatei precum şi stocul de tehnică militară. De exemplu, dacă în anul 1991 Marea Britanie şi Franţa aveau 475 şi respectiv 579 de avioane de luptă, în prezent mai au doar 194 şi respectiv 271. Un alt punct slab al NATO este conform analizei IISS faptul că relaţia statelor puternice ale Alianţei cu cele est-europene pleacă de la premisa că primele ar putea să se mobilizeze rapid pentru a le apăra pe cele din urmă în eventualitatea unui atac, lucru care în practică ar putea să nu fie chiar atât de simplu. În sprijinul acestei teze se menţionează în raport că efectivele desfăşurate de Rusia în districtul ei militar din zona de vest ar putea îngrădi libertatea de acţiune a NATO în zona Mării Baltice. În ceea ce priveşte conflictele regionale, analistul IISS Douglas Barrie a apreciat că avansul împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în Siria şi Irak este 'lent şi gradual', în timp ce conflictul din Yemen – unde Arabia Saudită şi Iranul se confruntă indirect sprijinind fiecare cealaltă parte beligerantă – este static. O altă problemă este dezvoltarea noilor tehnologii militare adesea în sectorul privat, fapt care îngreunează aplicarea măsurilor de neproliferare. Raportul subliniază că nu este vorba doar despre tehnologii ce ţin de echipamente cum ar fi dronele, ci şi de capacităţi de război cibernetic cu ajutorul cărora pot fi destabilizate regiuni şi ţări prin atacuri informatice.”

“Un zgârie-nori de peste 1,5 kilometri înălţime va fi construit la Tokyo şi va fi cea mai înaltă clădire din lume”, scrie site-ul telegraph.co.uk

"Construcţia celui mai înalt zgârie-nori din lume se înscrie într-un proiect care vizează să pregătească oraşul Tokyo pentru schimbările climatice. Arhitecţii şi inginerii au prezentat un proiect urban faraonic destinat capitalei nipone, piesa centrală fiind un turn de peste 1.600 de metri înălţime. Clădirea, a cărui construcţie s-ar putea termina în 2045 dacă proiectul se materializează, ar fi astfel cel mai înalt turn realizat vreodată de om. Recordul este deţinut deocamdată de Burj Khalifa din Dubai, cu cei 828 metri înălţime. Acest record ar putea cădea peste câţiva ani dacă se finalizează turnul The Bride la Basra, de 1,152 metri, în Irak. Edificiul care s-ar putea realiza într-o bună zi în Japonia ar găzdui peste 55.000 de oameni. Faţada high-tech a clădirii i-ar permite să capteze, să filtreze şi să stocheze apă din atmosferă pentru a acoperi necesităţile populaţiei. În plus, turnul ar fi parte a unui mare proiect care îşi propune să adapteze oraşul la schimbările climatice. Pentru a lupta împotriva creşterii nivelului apelor, vor fi construite insule hexagonale pe care ar putea locui 500.000 de persoane."