“Premierul ceh Bohuslav Sobotka a avertizat marţi că, dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană în urma referendumului din 23 iunie, o dezbatere asupra unui “Czexit” – prin analogie cu “Brexit” – este de aşteptat şi în Republica Cehă. ''Dacă Marea Britanie părăseşte UE, o dezbatere asupra retragerii Republicii Cehe va fi aşteptată în câţiva ani', a declarat Sobotka. “Impactul riscă să fie într-adevăr enorm”, a subliniat el, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra consecinţelor pe care le-ar putea avea o eventuală retragere a ţării sale din UE, în special în sectorul economic şi cel al securităţii. Premierul ceh a semnalat totodată că, în cazul unei astfel de situaţii, Cehia riscă să reintre în “sfera de influenţă” a Rusiei. “Ar fi o negare absolută a evoluţiei de după 1989”, data căderii regimului comunist la Praga, a afirmat el. De amintit că, după divizarea paşnică a Cehoslovaciei în 1993, Republica Cehă s-a alăturat NATO în 1999, Slovacia urmând-o în 2004, an în care cele două ţări au aderat la UE. Un sondaj efectuat în octombrie 2015 de institutul STEM arăta că trei cehi din cinci sunt nemulţumiţi de apartenenţa ţării lor la UE. Sentimentul antieuropean, alimentat în special de fostul preşedinte eurosceptic Vaclav Klaus, şef de stat în perioada 2003 – 2013, este în prezent legat în special de criza migratorie”, mai citim în Telegraph.co.uk

“Donald Trump câştigă alegerile primare republican din Nevada”, scrie portalul de ştiri Business Insider.

“Miliardarul american Donald Trump a câştigat alegerile primare republicane desfăşurate marţi în statul Nevada, înregistrând un avans considerabil în faţa contracandidaţilor Ted Cruz şi Marco Rubio, au anunţat principalele canale de televiziune americane.  Posturile Fox News şi CNN l-au dat câştigător pe Donald Trump cu 46,5% din voturile susţinătorilor republicani, Marc Rubio 23,4%, în timp ce Ted Cruz a obţinut 20,4% din sufragii.”

“Peru: Hollande a vorbit cu Obama, Merkel și Cameron despre încetarea focului în Siria”, scrie Andina, Agencia Peruana de Noticias.

„Liderii francez, american, german şi britanic au avut marţi o convorbire telefonică asupra proiectului americano-rus de încetare a focului în Siria, a anunţat preşedintele francez Francois Hollande la sosirea sa în Peru. "O încetare a focului a fost anunţată, ea trebuie respectată în mod absolut şi cu cât mai repede, cu atât mai bine", a declarat şeful statului francez presei după această convorbire de aproape o oră. Subliniind că a sosit în Peru "într-un context internaţional deosebit de greu", Hollande a afirmat că preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic David Cameron şi el însuşi depun eforturi comune pentru "a permite tranziţia politică". "Presiunea trebuie exercitată asupra regimului sirian şi susţinătorilor săi, în acest caz Rusia, pentru a pune capăt bombardamentelor şi ajutorul umanitar să poată fi livrat, în special la Alep, oraş martir", a adăugat el. "Este timpul, altfel refugiaţii vor continua să vină şi va fi în Turcia o situaţie umanitară absolut de nesuportat", a subliniat el. Într-un comunicat, Palatul Elysee a declarat că cei patru lideri "speră că acordul privind încetarea ostilităţilor să intre în vigoare cât mai curând posibil". De asemenea potrivit preşedinţiei franceze, ei "au indicat că vor fi foarte atenţi la respectarea angajamentelor luate la 11 februarie de Grupul internaţional de sprijin pentru Siria, mai ales oprirea loviturilor Rusiei şi ale regimului sirian asupra grupurilor opoziţiei moderate şi civililor". Regimul sirian şi-a dat marţi acordul pentru proiectul SUA-Rusia de încetare a focului în Siria prevăzută să înceapă vineri la 22.00 GMT.”

“Numărul refugiaţilor sosiţi în Grecia depăşeşte cifra de 100.000 în mai puţin de două luni”, scrie The Guardian, în pagina electronică.

“Mai mult de 100.000 de refugiați au ajuns în Europa în acest an, de trei ori mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cel puțin 102,500 au ajuns pe insulele grecești Samos, Kos și Lesbos, conform Organizației Internaționale pentru Migrație – OIM. Alţi 7500 au ajuns în Italia, iar în primele șase săptămâni ale anului 411 de oameni au murit în încercarea de a veni în Europa. În 2015, pragul de 100.000 de sosiri nu a fost atins până la sfârșitul lunii Iunie. În timp ce primăvara se apropie şi vremea se îmbunataţeşte, rata sosirilor în acest an este de așteptat să urce în continuare. OIM a anunţat că 20% dintre cei sosiţi în acest an provin din Afganistan si aproape jumatate sunt sirieni.”

„Franța desfășoară operațiuni secrete în Libia”, scrie Le Monde.

„Lovituri precise, foarte bine direcționate, pregătite prin acțiuni discrete sau sub acoperire: în Libia, aceasta este cursul acțiunilor Franței împotriva amenințării Statului Islamic. Un înalt responsabil din domeniul francez al Apărării spune pentru Le Monde: "O intervenţie militară în Libia ar fi ultimul lucru de făcut. Trebuie evitat orice angajament militar deschis, trebuie acționat cu discreție." Linia trasată de președintele Francois Hollande se bazează în prezent pe acțiuni militare neoficiale. Ele se bazează pe forțele speciale – despre a căror prezenţă Le Monde a aflat deja, care au fost reperate în estul Libiei de la jumătatea lunii februarie de bloggeri specializaţi. Şi asta nu e tot. Mai multe surse au spus pentru Le Monde că lupta împotriva terorismului ar putea justifica operațiuni sub acoperire efectuate de către Serviciul Acțiuni edin cadrul Direcției Generale de Securitate Externă – DGSE.”

„Ministrul saudit al Petrolului spune Nu reducerilor de producţie”, titrează The Wall Street Journal.

 “Arabia Saudita a dat publicităţii un mesaj bine evidențiată referitor la greu încercatul sector al petrolului, spunând că nu va salva industria de profil de prețurile mici prin reducerea producției sale. Ali al-Naimi, puternicul ministru al petrolului din Arabia Saudită, a spus marţi elitei sectorului energetic mondial că cererea de petrol rămâne puternică, dar că pentru o revenire a prețurilor, excesul de aprovizionare va trebui în continuare să fie redus.”