Republica Mântuleasa și tupeul fiscal (I)

Ne place mult cartierul din jurul străzii Mântuleasa. Locul cuprins între Negustori, Plantelor până înspre strada Traian te învăluie cu o vibrație caldă, elegantă, machiată discret. Aflat din inima vechiului București, spațiu contactat istoric și narativ de Mircea Eliade, cartierul este al naibii de prietenos iar terasele fabuloase și pentru toate buzunarele.

Așa încât noi cei din familia compusă din mopsul Tito (atenție, nu poartă numele lui Iosip Broz Tito dictatorul Iugoslaviei, cum ați putea crede, căci mândria lui onomastică vine de la opera “La clemenza di Tito” a lui Wolfgang Amadeus Mozart) doamna mea, fiica mea și evident autorul acestor rânduri, ne-am hotărât să punem bazele REPUBLICII MÂNTULEASA, o nouă entitate politico-administrativă bazată pe guvernanța creativă. 

Am pornit la treabă și ne-am împărțit puterea executivă: mopsul Tito a primit Ministerul apărării, al (de)serviciilor secrete și somnului; fiică-mea conduce Ministerul pentru drepturile adolescenților (nu-i așaaaaa?!); doamna mea a primit Ministerul culturii, divertismentului și bulibășelii, iar eu sunt ministrul finanțelor greu de găsit și al externelor exotice.

M-am apucat imediat de treabă și am desenat un program de guvernare din care am să vă împărtășesc câteva principii fiscale simple pe care, și nu glumesc spunând asta, am tot încercat de-a lungul timpului să le aduc la cunoștința unor politicieni din România, fără niciun succes. În Republica Mântuleasa vrem să introducem impozitul calculat pe veniturile totale ale oamenilor muncii. 

E simplu, toate veniturile se adună aritmetic: atâta din salariu plus atâta din alte venituri provenite din ce mai poate încasa omul (chirii, arende, dividende, drepturi de autor, acțiuni, servicii sau produse financiare, vânzări de alte servicii, alte bunuri mobile și imobile) și se aplică un anumit procent. Cât anume, mai spre 5% sau mai spre 10%, rămâne de văzut. Las la o parte detaliile. În acest moment, principiul este important. O astfel de fiscalizare este transparentă, justă și echitabilă. Valori dragi nouă, fondatorilor Republicii Mântuleasa. Mai trebuie, de asemenea, de văzut ce mecanism de deduceri poate fi asamblat. Un lucru este cert de pe acum: salariul minim trebuie dedus din orice bază de impozitare. Motivul este, din nou, simplu. Salariul minim reprezintă sau ar trebui să reprezinte colacul de salvare al subzistenței. Nu poți impozita o jumătate de pâine. Vorba poetului Traian T. Coșovei, care sunt sigur că în viața lui a trecut prin Republică fie și doar pentru un scurt popas la cârciuma Izvorul Rece: “Mi-am plimbat viața ca pe o jumătate de pâine”.

Mai am în minte câteva lucruri despre aristocrația bugetară, fiscalizarea companiilor, reforma pensiilor și constituirea unui mini-Shengen pe care vi le voi povesti altă dată. Până atunci, lucrăm la brandul de țară al Republicii și ne vom inspira din scrierile lui Mircea Eliade. Sloganul va apărea și pe bancnote atunci când vom emite monedă. Sună cam așa: “Credem că Dumnezeu se pogoară pe strada Mântuleasa. La timp.”

Și cu grijă, să nu-l trezească pe Tito, ministrul apărării, deserviciilor secrete și al somnului liniștit.