Sistemul centralizat de încălzire de tip comunist a generat o afacere capitalistă de sute de milioane de lei.

Marian Berdan este fondatorul firmei Electra din Iaşi. Compania deţine circa 70% din piaţa interfoanelor din România şi este unul dintre cei doi producători autohtoni de repartitoare. Şi singurul care lucrează pe baza propriilor cercetări şi nu sub licenţă străină, se mândreşte omul de afaceri. „Ne bazăm pe reţeaua de parteneri pe care o avem în mai toate colţurile ţării şi pe relaţiile bune cu asociaţiile de proprietari, pentru a intra şi pe această piaţă, extrem de promiţătoare“, spune el. Potrivit lui Berdan, doar 25%-30% dintre apartamentele din România conectate la sistemele centralizate de încălzire au, în prezent, repartitoare de costuri pentru energia termică. „E încă mult de lucru în acest domeniu. Avem de luptat cu o concurenţă puternică din partea importatorilor, însă credem că vom face faţă, datorită preţurilor pe care le oferim“, afirmă Berdan.

Concurenţa externă a fost avantajată şi de faptul că produsele importate erau deja certificate în Uniunea Europeană şi puteau fi comercializate direct. „Noi am început să lucrăm la acest proiect în urmă cu trei ani şi de-abia în toamna lui 2006 am obţinut certificarea la Bucureşti. A fost destul de greu, la început nici nu exista o instituţie pregătită pentru aşa ceva“, mai spune Berdan.

Electra „luptă“ cu firme cu vechime în domeniu. De altfel, cota de piaţă a producătorilor locali este estimată la numai câteva procente, restul aparţinând repartitoarelor fabricate peste hotare. Este vorba de circa 2,5 milioane de calorifere contorizate până în acest moment, la un preţ de circa 100 de lei bucata. Plus circa un leu pe lună pentru citire şi calculul costurilor, rezultă o cifră de ordinul sutelor de milioane de lei.

Ista România, firmă cu capital german, este liderul acestui domeniu, cu o cotă estimată de reprezentanţii companiei la circa 25% şi cu aproximativ 600.000 de repartitoare vândute până în prezent. „Povestea noastră începe în 1924, atunci când s-a patentat, în Danemarca, primul repartitor de costuri din lume. În România, am început în 1995, cu două proiecte-pilot, unul în Bucureşti, la blocul Sora, şi celălalt în Giurgiu“, povesteşte Marian Şişu, directorul punctului de lucru din Capitală. „Am ajuns pe prima poziţie pentru că am avut fonduri să ne extindem în toată ţara, în multe locuri fiind primii pe piaţă“, explică el.

Compania botoşăneană Elsaco Electronic este unul dintre principalii jucători, repartitoarele distribuite şi instalate provenind de la danezii de la Brunata, al căror unic reprezentant este. „Am început să activăm în acest domeniu în 2000 şi, până acum, am comercializat 580.000 de repartitoare în aproape douăzeci de oraşe din ţară. Estimăm o cotă de piaţă de peste 20%, principalii competitori fiind Ista şi Techem“, explică directorul Diviziei de Contorizare Rezidenţială din cadrul Elsaco, Cornel Iurac.

Pe lângă actorii principali, trăiesc numeroase alte companii. Unele sunt parteneri sau subcontractori ai „numelor grele“, în timp ce alţii îşi încearcă norocul pe cont propriu. La 15 martie, fuseseră autorizate de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Serviciilor de Gospodărie Comunală (ANRSC) pentru instalarea de repartitoare circa 100 de companii (cam 60 din acestea fiind active în Capitală), în timp ce exploatarea repartitoarelor (respectiv citirea informaţiilor furnizate de acestea şi calculul repartiţiei cheltuielilor) putea fi efectuată legal de aproximativ 80 de firme.

„Noi suntem şi importatori de repartitoare şi robineţi termostatici, şi instalatori, şi oferim şi servicii postinstalare. E o afacere bună, dar dificilă. Pe termen scurt, desigur că montajul repartitoarelor e cel mai profitabil, însă, pe termen lung, exploatarea acestora este cea care oferă siguranţă unei firme din domeniu“, afirmă Vlad Gheorghiu, directorul Decor Press SRL, companie ce estimează că deţine 5% din piaţa repartitoarelor la nivelul Capitalei.

Încercarea de a împărţi cât mai corect cheltuielile cu încălzirea în blocurile conectate la sisteme centralizate de încălzire nu a fost lipsită de reacţii adverse. Unul dintre ultimele scandaluri a izbucnit zilele trecute, când s-a stârnit o adevărată isterie naţională: apartamentele fără repartitoare ar fi fost obligate să se doteze cu astfel de aparate în câteva luni, altfel proprietarii riscau amenzi usturătoare. Totul s-a dovedit a fi pornit de la un act normativ prost interpretat. Apoi, de-a lungul vremii, pe lângă protestele locatarilor care nu îşi permiteau sau nu vroiau să plătească instalarea repartitoarelor, au existat numeroase voci care au susţinut că aparatele de măsură cu pricina nu funcţionează corect sau că datele înregistrate de ele pot fi influenţate. O altă controversă a fost legată de faptul că, dacă iniţial trebuia avizate metrologic, acum repartitoarele au nevoie doar de certificare în conformitate cu normele UE. 

Made in Romania

În fabrica noastră producem repartitoarele dezvoltate de noi. Ne bazăm pe reţeaua de parteneri şi pe relaţiile bune cu asociaţiile de proprietari pentru a intra şi pe această piaţă, extrem de promiţătoare.

Marian Berdan, directorul Electra SRL Iaşi

Tot mai puţini români se încalzesc centralizat

SCĂDERE Din ce în ce mai puţine apartamente din blocurile construite în perioada comunistă mai sunt branşate la sistemele centralizate de încălzire. În unele cazuri, este vorba despre familii care au adoptat sisteme alternative de încălzire, în altele societăţile care furnizau energie termică s-au închis, din cauza numărului mic de clienţi sau din cauza rău-platnicilor (în circa 90 de localităţi).

Mulţi clienţi sunt nemulţumiţi

PROBLEME Deşi ar trebui, cel puţin teoretic, să scadă facturile de întreţinere pentru cei care nu exagerează cu încălzirea apartamentului, repartitoarele de costuri au adus, în unele cazuri, cheltuieli mult mai mari. Însuşi viceprimarul Braşovului, Gabriel Andronache, a păţit-o: un calorifer cu trei elemenţi a consumat, spune el, în iarna 2006/2007, două gigacalorii.

NEREGULI Unii instalatori de repartitoare au fost acuzaţi că au introdus clauze abuzive în contracte sau că nu au precizat exact modul de calcul al preţului pentru serviciile postinstalare, lăsând loc la abuzuri.

ABATERI În mai multe oraşe (printre ele Bacău şi Târgu-Mureş), companiile de profil au fost acuzate că nu înregistrează corect datele şi că le permit unor consumatori să declare consum zero fără a-i verifica.