Trei surse au relatat pentru agenția de presă Reuters că producătorul saudit pe petrol a discutat despre o participație de până la 20% într-o companie Geely-Renault, anunțată în prealabil, însă care nu are încă un nume, constructorii auto lucrând la înființarea acesteia.

Noua companie ar putea produce 5 milioane de motoare şi transmisii în fiecare an

Conform unui document pregătit de companii, scopul este înființarea în acest an a unei companii de sisteme de propulsie cu o capacitate de producție de peste 5 milioane de „motoare și transmisii hibride și cu emisii reduse” anual.

Cu această investiție din partea Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume, Renault și Geely ar rămâne cu câte 40% în cadrul societății mixte care ar aduce împreună o parte din producția existentă de motoare cu combustie a constructorului auto francez și tehnologia pe benzină și hibridă a Geely și cu activele aferente.

Noului joint-venture i s-a dat numele de cod „Horse” de către Renault și „Rubik” de către Geely. Acesta este menit pentru dezvoltarea unor motoare pe benzină mai eficiente și a unor sisteme hibride, în contextul în care o mare parte a industriei auto s-a concentrat pe tranziția costisitoare către vehicule pur electrice, au spus două dintre persoanele menționate.

Termenii financiari ai potențialei investiții a Aramco în joint-venture nu au fost cunoscuți imediat.

Documentul spune că scopul investiției Aramco este de a sprijini dezvoltarea tehnologiilor de decarbonizare pentru motoarele pe benzină. Producătorul saudit de petrol ar trebui, totodată, să contribuie la cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor de propulsie, în special a soluțiilor de combustibil sintetic și a tehnologiilor de hidrogen de ultimă generație, potrivit documentului.

În 2022, Aramco a anunțat un parteneriat cu Hyundai Motor pentru a studia combustibilii avansați care ar putea fi utilizați în motoarele hibride, cu scopul de a reduce emisiile de CO2 ale unui vehicul.

Acordul dintre compania petrolieră și Geely și Renault mai trebuie aprobat de către consiliile de administrație ale producătorilor auto, potrivit uneia dintre persoane. Cele trei companii au lucrat pentru a finaliza o scrisoare de intenție în următoarele săptămâni, mai spune una dintre surse.

Un parteneriat strategic. Ce avantaje au Renault şi Geely?

Anul trecut, când Geely și Renault au anunțat noua societate, au spus că aceasta va angaja 19.000 de persoane în 17 fabrici de grupuri motopropulsoare și trei centre de cercetare și dezvoltare.

Motivul pentru care Renault dorește să separe activitatea cu motoare cu combustie internă este că urmărește să se concentreze pe producția de mașini electrice, în scopul de a reînnoi alianța cu Nissan Motor. Constructorul auto francez vrea să convingă Nissan să investească în noua sa unitate de vehicule electrice.

Pentru Geely, parteneriatul cu Renault înseamnă extinderea dincolo de China.

Două dintre surse susțin că un obiectiv strategic al joint-venture-ului va fi, cel mai probabil, un motor avansat cu patru cilindri.

Anterior, producătorul auto chinez a anunțat un acord de dezvoltare a motoarelor hibride pe benzină cu Mercedes-Benz și deține o participație în cadrul constructorului auto german.

Noul joint-venture Geely-Renault nu este singura companie care investește plecând de la premisa că hibrizii cu consum redus de combustibil vor continua să facă parte din mix chiar și în condițiile în care tot mai mulți producători auto lansează vehicule electrice.

Directorul general al Toyota Motor Corp, Akio Toyoda, a apărat investițiile continue ale companiei sale în hibrizi, precum Prius, motivând că vehiculele electrice rămân scumpe, iar infrastructura de încărcare este incompletă.