Noul Renault Clio este una dintre cele mai vândute maşini din Europa. Dacă înainte de lansarea noului model Clio era pe locul patru la vânzări, în segmentul B, în Europa, după Ford Fiesta, Volkswagen Polo şi  Opel Corsa, în prezent, francezii sunt pe doi şi ţintesc primul loc, ocupat de americanii de la Ford. La general, Clio este pe locul trei în Europa, fiind depăşit doar de Volkswagen Golf şi Ford Fiesta, conform datelor companiei de cercetare JATO Dynamics.

Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Paris din 2012, noul Clio a fost desenat având ca sursă de inspiraţie prototipul DeZir. Omul care se află în spatele designului este olandezul Laurens van den Acker, care după ce a trecut pe la Ford şi Mazda s-a alăturat companiei franceze în luna mai a anului 2009. Olandezul a reuşit nu doar să facă din noul Clio cel mai aspectuos model din clasa B, ci a readus marca franceză în lupta pentru podiumul clasei mici.
Noul Clio impresionează atât la exterior prin forma de coupe şi farurile de zi LED, standard pentru toate versiunile, cât şi la interior, unde se remarcă consola centrală multimedia şi vitezometrul cu afişaj digital. Spaţiul interior este suficient pentru patru persoane, iar portbagajul are 300 de litri, unul dintre cele mai mari din segment. Maşina include standard airbagurile frontale şi laterale, ESP şi tempomat-limitator de viteză, însă se poate opta pentru o mulţime de alte echipamente, precum jante aliaj 16 inchi diamantate negre, climatizare automată, senzori de parcare spate, pachetul Confort care cuprinde scaune încălzite, senzori de parcare spate, cameră de luat vederi spate sau acoperiş panoramic din sticlă.

Modelul pe care l-am testat include toate aceste dotări, iar dacă preţul de pornire pentru Clio 4 este de 9.700 de euro, automobilul testat depăşeşte 16.000 de euro. Trebuie menţionat, însă, că preţul mai ridicat se datorează şi faptului că modelul testat de noi era echipat cu cel mai puternic motor din gamă, 1.2 TCe 120 CP,  cuplat la o transmisie automată cu şase rapoarte. Această combinaţie face din Clio 4 una dintre cele mai dorite maşini de oraş. Motorul sună ca unul tunat, de curse, iar cutia schimbă treptele imperceptibil, fiind comparabilă cu cea DSG, montată pe Skoda şi Volkswagen, deşi aceasta are şapte rapoarte. Maşina accelerează rapid şi ajunge la 100 km/h în 9,4 secunde.

Majoritatea şoferilor de la noi se feresc de cutiile automate din cauza consumului ridicat, dar Renault Clio 1.2 TCe EDC are un consum de invidiat. Dacă alegi să conduci sportiv – asta şi pentru că sunetul motorului te îndeamnă la viteză -, consumul în oraş poate ajunge la 11 litri /100 km. În modul Eco, pentru că maşina are şi acest mod, care poate fi activat apăsând un buton de pe consola centrală, Clio poate consuma, în oraş, sub 6 litri. Pe autostradă, la o viteză de 130 km/h, consumul tinde spre 9 litri, iar în regim extraurban, consumul este de 5,5 litri. Maşina are o direcţie bună, însă suspensiile sunt cam rigide. În rest, dă impresia că este bine închegată, iar confortul oferit este pe măsură. Legat de siguranţă, este cunoscut faptul că francezii ţin mult la acest detaliu, şi astfel noul Clio performează la capitolul siguranţă activă şi pasivă, obţinând 5 stele la testele Euro NCAP.

Principalele dezavantaje pe care le-am putea trece în dreptul lui Clio 4 sunt sistemul de închidere a uşilor, care nu este dintre cele mai bune, fiind necesară trântirea portierelor pentru ca acestea să se închidă, şi luneta de dimensiuni reduse care nu permite o vizibilitate foarte bună. În concluzie, având în vedere dotările pe care le oferă şi preţul mult mai bun decât concurenţa, Clio ar putea deveni în scurt timp regele segmentului B.