„În ipoteza în care eforturile noastre (pentru a convinge Israel) nu vor reuşi, ne pregătim să reacţionăm. O decizie de o asemenea gravitate nu poate rămâne fără răspuns”, a declarat Le Drian în timpul unei dezbateri organizate miercuri în Senatul francez asupra perspectivei anexării.

„Dacă israelienii decid să meargă înainte în procesul de anexare, vom fi constrânşi să opunem măsuri ce vor afecta relaţia UE şi statelor sale membre cu Israelul”, a avertizat ministrul francez.

Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu urmează să anunţe, începând cu 1 iulie, strategia sa pentru a pune în aplicare planul american pentru Orientul Mijlociu. Acesta prevede anexarea de către Israel a unor colonii evreieşti şi a Văii Iordanului, vastă câmpie agricolă, în Cisiordania, precum şi înfiinţarea unui stat palestinian pe un teritoriu redus.

Participarea Israelului la diferite programe de cooperare

UE ar putea reexamina „participarea Israelului la diferite programe de cooperare” şi „întărirea controlului asupra originii produselor importate”, a precizat şeful diplomaţiei franceze.

El a recunoscut că reticenţa unor state-membre ale UE, printre care Polonia şi Ungaria, de a sancţiona Israelul complică orice luare de decizie la nivelul UE, dar a estimat că Uniunea nu va duce lipsă de spaţiu de manevră.

„Dezvălui că, în pofida faptului că unele state se disting asupra problemei, regula unanimităţii nu se aplică tuturor programelor europene la care participă Israelul”, a subliniat Le Drian. „O serie de măsuri pot fi luate la nivel naţional” şi „de o manieră coordonată”, în mod concret între Franţa, Germania, Italia şi Spania, a adăugat el.

Recunoaşterea statului palestinian, cerută cu regularitate de o parte din clasa politică franceză, rămâne o opţiune pe masă, a mai spus ministrul.

Unele state europene mai reflectează la această opţiune, altele cred în schimb că ea ar fi contraproductivă în acest stadiu şi nu se gândesc la ea decât ca la o ultimă soluţie.