Drumarii români nu îndeplinesc decât pe jumătate condiţiile de participare la licitaţia privind proiectarea şi execuţia tronsonului de autostradă Nădlac-Arad, proiect realizat cu fonduri europene în proporţie de 85%.

Conform anunţului de licitaţie, publicat ieri, pentru tronsonul de autostradă Nădlac-Arad, în lungime de 38,8 km, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) aşteaptă oferte până pe 14 februarie. Data estimată pentru semnarea contractului/ contractelor este 21 martie 2011. Lucrările vor trebui finalizate în 30 de luni de la semnarea contractului.

Chiar dacă tronsonul a fost împărţit în două loturi, pentru a facilita şi participarea firmelor româneşti, prin condiţiile impuse referitoare la bonitate, cifră de afaceri, kilometrii de autostradă realizaţi şi altele, doar câteva firme le îndeplinesc.

Oficialii CNADNR ne-au comunicat că criteriile de participare s-au făcut respectând principiul experienţei similare şi că nu consideră că acestea sunt restrictive sau că dezavantajează firmele româneşti.

Totuşi, drumari români, denumiţi de presă "Regii asfaltului", se pot asocia sau participa la licitaţie în cadrul unor consorţii de firme.
Citiți mai mult pe Opens external link in new windowevz.ro Citește și Opens external link in new windowCe condiții trebuie să îndeplinești ca să construiești o autostradă în România