Record absolut al votului în Diaspora! Biroul Electoral Central a transmis oficial informaţia

Record absolut al votului în Diaspora! Biroul Electoral Central a transmis oficial informaţia
Publicat de Claudiu Popa la 23 noiembrie 2019, 21:25

Anunţ important al Biroului Electoral Central privind datele votului din Diaspora. Prezenţa este una covârşitoare, iar numărul românilor care au votat în turul 2 al alegerilor prezidenţiale în afara ţării este surprinzător de mare.

Conform Biroului Electoral Central (BEC), până sâmbătă la ora 21.00 au votat în străinătate 364.850 de români în turul II la alegerile prezidentiale. S-a depășit cu peste 80.000 de voturi prezența din primul tur în Diaspora, când până la ora 21.00 votaseră 285.078 de români. La această oră se înregistrează o creștere de peste 26% a prezenței la urne în străinătate. Este un record în Diaspora, pentru orice fel de alegeri. Dacă se păstrează actualul ritm de creștere a votului în străinătate, se va ajunge la peste 800.000 de voturi în străinătate.

Votul în cadrul celor 838 de secții organizate în străinătate se desfășoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie 2019, în intervalul orar 12.00 – 21.00, sâmbătă, 23 noiembrie 2019, și duminică, 24 noiembrie 2019, în intervalul orar 07.00 – 21.00.

Clasamentul țărilor unde s-au înregistrat cele mai multe voturi până la ora 21.00 este:

Italia: 68.189
Marea Britanie: 64.039
Germania: 55.500
Spania: 51.051
R.Moldova: 17.864
Franta: 16.405
Belgia: 14.028
Austria: 11.450
Olanda: 6.978
Danemarca: 6.051

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.