Rareș Bogdan a vorbit deschis despre relația pe care o are cu Florina. Totul s-a consumat într-un interviu pe Facebook. Cel care l-a luat la întrebări pe liberal a fost jurnalistul Mădălin Ionescu.

Europarlamentarul PNL a rămas șocat când a auzit ce a putut spune Florina despre el. Soția sa a relatat ce a simțit atunci când l-a văzut primna dată pe cel care avea să-i devină soț.

„Noi ne-am redescoperit în pandemie. Am redescoperit momentele de început ale iubirii noastre. Nu sunt foarte fericit cu pandemia, dar sunt foarte fericit cu familia”, a povestit Rareș Bogdan. Alături de soția sa, liberalul și-a reamintit cu plăcere de momentul în care a întâlnit-o prima dată pe Florina. Întrebat dacă avea mustață în acel moment, Florina a explodat: „În perioada când avea mustață nici nu mă uitam la el”.

Rareș Bogdan a recunoscut că a avut mustață pentru că i se părea că este mai matur.”După care mi-am dat seama că arătam destul de ridicol, după ce m-am văzut în poze. Am avut vreo 10 ani mustață”, a punctat liderul PNL.

Soția liberalului, dezvăluri uluitoare

În ceea ce privește prima impresie pe care i-a lăsat-o soției lui, acesta a fost categorică: i se părea că este cu nasul pe sus.

„Erau mulți care se uitau la Florina. Era stewardesă, studentă să devină avocat. Era între București și Cluj. Eu am întors-o la Cluj”, a spus Rareș Bogdan. Nici soția sa nu s-a lăsat mai prejos. „El avea o afacere cu telefoane. Era foarte șmecher să ai o afacere cu telefoane mobile. El era așa, arogant”, a punctat Florina.

Cei doi sunt împreună de 12 ani. S-au căsătorit la un an și un pic după ce s-au cunoscut.

„Nu o să spun ce i-am spus prima dată. Aerul pe care îl avea îmi inspira aroganță”, a spus Florina. Ea și-a amintit că a primit din partea viitorului soț o carte de vizită.

Vecini gard în gard cu Gigi Becali

„Cred că am și aruncat-o în seara aceea. Tu ai fost cel care m-a sunat pentru că ai primit numărul meu de telefon de la o prietenă”, a dezvăluit soția liberalului.

La rândul său, Rareș Bogdan a recunoscut că viitoarea sa soție era foarte greu de abordat. „Era ușor distantă, interesantă, era îmbrăcată cu ceva negru. Parcă e londoneză. Ulterior am trăit o poveste splendidă de dragoste”, a spus el.

Rareș Bogdan a povestit apoi cum se simte în noua casă. „Am construit o casă în Pipera, voluntari. Fac 11 minute până la Palatul Victoria. Locul în care avem casa are toate facilitățile unui oraș mare și în același timp ai și liniștea tradițională”, a spus liberalul. El a dezvăluit că stă gard în gard cu Gigi Becali.

„E un vecin excepțional și un om cu suflet frumos”, a punctat Rareș Bogdan.