Rămâi fără mașină. Îți este ridicată direct în trafic. Lege dacă depășești limita de viteză

Rămâi fără mașină. Îți este ridicată direct în trafic. Lege dacă depășești limita de viteză

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 20 februarie 2025, 21:40

Reguli rutiere stricte pentru șoferii elvețieni și austrieci. În timp amenzile în Elveția sunt proporționale cu veniturile contravenienților, Austria merge până la confiscarea definitivă a mașinilor pentru viteză excesivă.

Reguli rutiere stricte în Elveția și Austria

Un șofer elvețian a primit o amendă uriașă de 98.500 de franci elvețieni (aproximativ 105.000 de euro) pentru că nu a respectat distanța de siguranță pe autostrada A1, în direcția Zurich.

Sancțiunea a fost calculată conform legislației elvețiene, care stabilește amenzile în funcție de veniturile contravenientului, potrivit publicației Blick.

Cum funcționează sistemul amenzilor în Elveția

Spre deosebire de alte țări europene, Elveția are reguli rutiere stricte și aplică amenzi proporționale cu veniturile anuale ale șoferilor. În acest caz, bărbatul avea un venit anual de aproximativ 1,7 milioane de euro, ceea ce a dus la o sancțiune record.

Această politică are scopul de a asigura un impact echitabil al amenzilor, astfel încât cei cu venituri mari să nu fie favorizați. De asemenea, șoferul a încercat să conteste amenda la Tribunalul Federal Elvețian, dar fără succes. Pe lângă amendă, instanța l-a obligat să achite și cheltuieli de judecată de 13.800 de euro.

Totuși, legislația elvețiană oferă posibilitatea amânării plății. Dacă șoferul nu mai comite alte încălcări rutiere timp de doi ani, nu va fi nevoit să achite amenda. Acest sistem încurajează un comportament mai responsabil în trafic.

amenda
SURSA FOTO: Dreamstime

Se confiscă mașinile în Austria pentru viteză excesivă

Pe de altă parte, în Austria, poliția a confiscat două vehicule după ce șoferii au fost prinși circulând cu viteze excesive.

Este vorba despre un tânăr de 20 de ani, care a fost surprins conducând cu 141 km/h într-o zonă cu limită de 70 km/h în Buchkirchen. De asemenea, un bărbat de 36 de ani a avut aceeași soartă după ce a fost prins cu 161 km/h pe autostrada Innkrei, într-o zonă cu limită de 80 km/h.

Ambii șoferi au rămas fără permise și fără mașini, măsură aplicată conform ultimelor reguli rutiere din Austria, transmite cotidianul Osterreich.

Măsuri mai dure în Austria din martie anul trecut

Începând cu luna martie 2024, Austria a introdus sancțiuni mai severe pentru viteză excesivă:

  • Confiscarea definitivă a mașinii dacă șoferul depășește limita legală cu 80 km/h în localități și 90 km/h în afara localităților.
  • Pentru recidiviști, confiscarea poate fi aplicată și pentru depășiri de 60 km/h în localități.
  • Vehiculele confiscate vor fi vândute la licitație publică.
  • Șoferii pot primi interdicție pe viață de a conduce.

Dacă mașina nu aparține șoferului, aceasta poate fi reținută timp de 14 zile. Autoritățile speră ca aceste măsuri să reducă numărul incidentelor cauzate de viteză excesivă și să îmbunătățească siguranța rutieră.

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.