Reprezentanţii Cartel ALFA au lansat vineri, 22 ianuarie, un atac la adresa ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

„Haideți să punem pe agenda doamnei ministru Turcan problemele reale ale pieței muncii din România.

Lăsați doamnă vânătoarea de asistați sociali (da, știm, sunt probabil câțiva care iau nemeritat fabuloasa sumā de 142 lei pe lună).Vorbim de oameni în sărăcie extremă, foarte vulnerabili. Fiecare ministru din ultimii zece ani și-a început mandatul în forță, arâtând cu degetul către aceștia, fără ca la final să-i lase într-o situație mai bună pe cei care chiar au nevoie de ajutor.

Uitați-vă în schimb la datele din Revisal. JUMATATE din contractele de muncă sunt cu salarii nete mai mici de 1600 lei net! Vi se pare o situație normală? Demnă de un stat social European? Într-o țară în care costurile de trai se apropie cu pași rapizi de media din UE.
Aveți soluții pentru asta? Aveți de gând în mandatul dumneavoastră să acționați pentru deblocarea negocierilor colective și restabilirea dreptului la asociere sindicală?

Astăzi la ora 10.00 suntem în fața Ministerului pentru a-i comunica doamnei ministru revendicările noastre.

Și în pandemie, toți avem aceleași drepturi!”, transmit reprezentanţii Cartel ALFA într-un mesaj postat pe Facebook.

Raluca Turcan, țința unui atac dur

De asemenea, reprezentanţii Cartel ALFA au transmis, într-o scrisoare către partidele de la guvernare, care sunt principalele revendicări.

„Principalele noastre revendicări sunt:

  • Un salariu minim decent
  • Pensii echitabile
  • Servicii publice de calitate
  • Deblocarea negocierii colective
  • Taxare justă
  • Aplicarea corectă a legislației
  • Și pe timp de pandemie, toți avem aceleași drepturi!

Muncă decentă – Dialog social – Justiție socială

În concluzie, suntem pe deplin conștienți că România, alături de întreaga lume, trece printr-o criză sanitară și economică de amploare. Credem însă că este nevoie de politici publice echilibrate, elaborate printr-o consultare reală cu partenerii sociali, care să distribuie echitabil efortul și costurile, inclusiv prin rezolvarea implicațiilor OUG 79/2017.

Întreaga Europă a învățat lecția dură a crizei financiare din 2008 și în consecință a renunțat la modelul austerității, favorizând politici orientate spre conservarea veniturilor populației și puterii de cumpărare, inclusiv ca soluție economică pentru a consolida cererea de produse și servicii, pentru o revenire mai rapidă. Avem speranța că atât activitatea în Parlament, cât și la nivelul coaliției de guvernare va avea ca prioritate utilizarea instrumentelor legislative și administrative pe care le aveți la dispoziție pentru rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă lucrătorii și piața muncii din România și corectarea dezechilibrelor care duc la menținerea unui nivel ridicat de sărăcie și inegalitate socială”, transmit aceștia într-un comunicat.

Documentul integral poate fi vizualizat Aici.

Sursa foto: INQUAM Photos, George Calin