Raluca Turcan a transmis joi că va actualiza lista cu meseriile viitorului. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale spune că a finalizat analiza tuturor ocupaţiilor din Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR) şi a calificărilor existente. Membrul Executivului a mai atras atenția că lista va fi actualizată ținând cont de “meseriile viitorului”, iar cele care nu se mai practică în România vor fi trecute într-o “grupă reziduală”.

Mesajul transmis de Raluca Turcan

“Derulăm deja, prin Ministerul Muncii, mai multe proiecte care vor contribui la actualizarea standardelor ocupaţionale din România. Astfel, am finalizat analiza tuturor ocupaţiilor din COR şi a calificărilor existente. În etapa următoare, vom stabili ce ocupaţii se menţin în COR şi care este nivelul de calificare corespunzător. Ocupaţiile care nu se mai practică vor fi trecute într-o ‘grupă reziduală’ şi se vor elabora un număr de 250 de standarde ocupaţionale”, a explicat Raluca Turcan într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

Lista Clasificării Ocupaţiilor din România trebuie actualizată cu meseriile viitorului, a transmis ministrul.

“Actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România este un pas necesar nu doar din punctul de vedere al legislaţiei muncii, ci şi al adaptării forţei de muncă la noile cerinţe ale pieţei. Am abordat această temă împreună cu colegul meu Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, în cursul întâlnirii de ieri (miercuri n.r) cu reprezentanţii mediului universitar. Am discutat despre coerenţa dintre sistemul universitar, calificările forţei de muncă şi cerinţele pieţei muncii. Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au inclus mobilitatea structurală, flexibilitatea şi corelarea cu sistemul european al calificărilor, păstrând totodată ocupaţiile naţionale. Pentru ca toţi specialiştii care ies de pe băncile universităţilor să îşi găsească ocupaţia în nomenclator, este esenţial să actualizăm lista cu gândul la ‘meseriile viitorului’. Vom stabili, împreună cu reprezentanţii mediului universitar, un plan de acţiuni care să ne permită să finalizăm acest demers, până la sfârşitul anului”, a mai spus Raluca Turcan.

Ministerul Muncii, în plină schimbare

Ministrul Muncii a mai precizat în postarea sa că se lucrează la un mecanism de cartografiere a necesarului de forţă de muncă la nivel naţional.

“Printr-un alt proiect cu finanţare europeană, derulat cu mai multe instituţii partenere printre care şi Ministerul Educaţiei, definitivăm: un mecanism de anticipare a nevoii de competenţe pe piaţa muncii, la nivel de politică publică; un mecanism de monitorizare a inserţiei absolvenţilor programelor de educaţie şi formare profesională, din perspectiva cerinţelor concrete ale pieţei muncii; un mecanism integrat de evaluare şi monitorizare a politicilor publice privind măsurile active şi formarea profesională. De asemenea, în urma discuţiilor pe care le-am avut deja cu reprezentanţii platformelor de ocupare, vom avea în scurt timp o cartografiere a necesarului de forţă de muncă la nivel naţional, structurată în funcţie de anumite criterii”, a scris Raluca Turcan.

Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea