Persoanele care au făcut COVID au parte de o lovitură cruntă. Ele nu mai sunt scutite de carantină și nu sunt acceptate la evenimentele publice. Pot intra dar pe baza testului sau a vaccinului anti-COVID. Evenimentele care vor avea loc cu public sunt deschise doar persoanelor vaccinate sau celor care fac un test anti-COVID. Astfel, a fost eliminată posibilitatea de a da acces și persoanelor care au trecut prin boală. Mesajul a fost transmis, vineri seara, de secretarul de stat Raed Arafat. El a făcut aceste declarații după ce guvernul a adoptat o hotărâre de Guvern prin care intră în vigoare din 15 mai o serie de măsuri de relaxare. De asemenea, persoanele care au trecut prin boală nu mai sunt scutite de carantină dacă revin în țară din țări plasate de România pe lista galbenă sau roșie.

Întrebat ce se întâmplă cu persoanele care au trecut prin boală, dacă ele pot participa la evenimentele cu public, Raed Arafat a dat un răspuns categoric.

Raed Arafat: Nu mai e valabil aspectul că dacă am fost bolnav prezint hârtie

„Nu mai e valabil aspectul că dacă am fost bolnav prezint hârtie că am fost bolnav. O să observaţi că am scos această posibilitate şi sunt două posibilităţi: vaccin sau test”, a arătat Raed Arafat.

Ministrul tineretului şi sportului, Eduard Novak, declarase vineri la Digi24 că finala Cupei României dintre Astra și Universitatea Craiova, care va avea loc în 22 mai, pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti, va fi primul meci cu spectatori din acest an. Gradul de ocupare va fi de 25 la sută și pot intra pe stadion cei care s-au vaccinat, care au trecut prin boala COVID-19 sau care au fost testați pentru coronavirus. Teste antigen vor putea fi făcute și pe loc, înainte de competiție, potrivit ministrului. Între timp, însă, a fost eliminată posibilitatea de a da acces și persoanelor care dovedesc că au făcut COVID-19. Potrivit lui Raed Arafat, la evenimentele publice sunt admise doar certificatul de vaccinare şi testul negativ.

Ce se întâmplă cu carantina

Autoritățile au aprobat vineri și o nouă clasificare a țărilor cu risc epidemiologic, în funcție de incidența cazurilor de COVID din ultimele 14 zile. Cei care vin din țările aflate în zona verde nu trebuie să stea în carantină. Cei care intră în România din țările aflate în zonele galbenă și roșie stau 14 zile în carantină, cu excepția celor vaccinați. De asemenea, pentru zona galbenă sunt scutiți de carantină și cei care au un test COVID negativ. Sunt, de asemenea, exceptate de la carantină mai multe categorii de angajați, oficiali și sportivi.

Nu mai este valabilă, însă, scutirea de carantină pentru cei care pot dovedi că au trecut prin boala COVID-19.

Exceptarea de la măsura carantinei instituite cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate se aplică pentru persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a doua doză pentru tipurile de vaccin care se administrează în două doze şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la data administrării dozei/celei de a doua doze contactului direct. Dovada administrării vaccinului, inclusiv data administrării dozei/celei de a doua doze, necesară pentru aplicarea excepţiilor prevăzute în hotărâre, se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara ţării.

Excepţiile de la măsura carantinei pentru anumite categorii de persoane nu se aplică pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din India.

Măsuri noi în restaurante și sălile de fitness

La sălile de fitness este permisă activitatea cu publicul la 70 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 4 metri pătraţi pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 și dacă au trecut 10 zile de la terminarea schemei de vaccinare. În cazul în care printre clienți sunt persoane nevaccinate, activitatea sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în judeţul/localitatea unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minim 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană (față de 4 metri pătrați în cazul în care toate persoanele sunt vaccinate).

Activitatea restaurantelor va fi permisă până la miezul nopții, inclusiv în interior, la 50 la sută din capacitate, dacă rata de incidență din localitate nu depășește 3 la mia de locuitori în ultimele 14 zile. Această capacitate este preconizată a fi extinsă de la 1 iunie la 70 la sută, iar de la 1 iulie la capacitatea maximă a localului, dacă se ating țintele de vaccinare la nivel național pentru lunile respective. Însă dacă toate persoanele din restaurant sunt vaccinate, localul poate funcționa în interior la orice capacitate.

Sursă foto: Dreamstime