Proteste pe bandă rulantă în România. Angajaţii din Educaţie şi cei ai Poştei cer salarii mai mari
Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea
Se anunță un val de proteste în România. Trei sindicate din sistemul de educaţie, dar și Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România anunță că vor desfășura un set de acțiuni de protest. Care sunt nemulțumirile acestora?
Un val de proteste are loc în România în următoarele zile. Trei sindicate din sistemul educației au anunțat deja că vor organiza în cursul zilei de miercuri, 25 mai, începând cu ora 11.00, un pichet în Piaţa Victoriei.
Menționăm faptul că sindicatele reprezintă aproximativ 300.000 de salariaţi. În ceea ce privește scopul protestelor anunțate, sindicaliștii își doresc să atragă ”atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior” şi a situaţiei privind lipsa acută de personal nedidactic.
„Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic şi nedidactic din învăţământul preuniversitar şi superior.
Care sunt nemulțumirile sindicaliștilor din educație?
Reamintim reprezentanţilor Guvernului României şi partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020.
În plus, personalul din învăţământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiţii de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 şi H.G. nr. 569/2017”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de către organizatorii protestului, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater“.
Potrivit sursei citate, la protestul programat miercuri din Piața Victoriei vor participa aproximativ 500 de sindicaliști, dar și mai mulți angajați din palatele şi cluburile sportive şcolare.
Aproximativ 500 de persoane vor participa la protest
Toți participanții sunt nemulţumiţi de intenţia Ministerului Educaţiei de a transfera aceste instituţii, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităţilor locale și atrag atenția și în legătură cu lipsa cadrelor didactice din unitățile de învățământ.
Totodată, un alt aspect punctat de aceștia îl reprezintă orele lucrate peste program, din cauza lipsei de personal, care nu sunt plătite suplimentar, în timp ce acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă.
„Având în vedere specificul sistemului de învăţământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învăţământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII”, mai transmit sindicatele din sistem.
Salariații Poștei Române anunță și ei un protest
Și salariații Poștei Române pregătesc un protest. Aceștia sunt nemulțumiri de salariul net lunar care este sub 1.700 de lei, ”la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grea”.
Totodată, printre motivele invocate de aceștia se numără și nedreptate socială promovată de directorul general, dar și iminentă pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă.
„Pentru 17.000 dintre angajaţi, adică pentru aproape 80% din întreg personalul, salariul net lunar este sub 1700 lei, la limita traiului de subzistență, în condiții de muncă foarte grea, solicitantă, de uzură.
Refuzul categoric al directorului general de a accepta orice negociere referitoare la majorări salariale pentru angajaţi, în sfidarea numeroaselor cereri ale SLPR si fără a ține seama de creşterea constantă a preţurilor la energie, combustibili şi produse alimentare.
Iminența pierderii unui număr semnificativ de locuri de muncă din rândul agenților poștali, al factorilor, oficiantelor, diriginților, lucrătorilor din tranzite în urma introducerii unor posibile automatizări, dar şi în lipsa abordării unor noi linii de business.
Nemulțumirile angajaților de la Poșta Română
Iniţiativele conducerii companiei de a elimina din contractul colectiv de muncă articolele prin care sunt protejate locurile de muncă şi drepturile salariaţilor.
Principalele ţinte vizate în vederea șubrezirii contractului colectiv de muncă sunt: eliminarea dreptului sindicatului de a fi parte activă în elaborarea și evaluarea normelor de muncă; aplicarea rezultatelor normării, fără negocierea cu sindicatul; eliminarea salariilor compensatorii la concediere – minima protecţie pe care o mai oferă angajatorul unui om concediat după zeci de ani de muncă;
Nedreptatea sociala promovată de directorul general:
– neplata drepturilor bănești cuvenite, prin sistarea plății orelor suplimentare şi a sporului de continuitate către salariaţii care sunt obligaţi să preia suplimentar activitatea angajaților plecaţi din unitate, ale căror posturi rămân neocupate din cauza salariilor mult prea mici în raport cu volumul, complexitatea si responsabilitatea muncii; – majorarea salariilor a aproximativ 200 de angajați preferați ai directorului, aparținând personalul functional
– angajarea, de la venirea în companie a actualului director, a unui număr de aproximativ 200 de angajați tesa, pentru ca apoi să procedeze la concedierea altora.
Lipsa uniformelor, a echipamentelor de muncă și protecție, precum și condiţiile improprii de muncă în spațiile în care munceşte cea mai mare parte a angajaților şi în care sunt primiți clienţii Poştei Române;
Intenția de modificare a organigramei și efectuarea de concedieri colective, fără a oferi sindicatului, conform legii, informaţiile necesare absolut normale şi logice, referitoare la: modul in care va funcționa compania după aplicarea modificărilor organigramei propuse, fără a se preciza clar dacă vor urma concedieri in rândul salariaților din rețeaua poștală operațională; şi fără a spune suma lunară cu care va creşte salariul angajaților din operațional după efectuarea concedierilor de personal funcțional.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România, apel către Guvern
Lipsa de performanţă a actualei echipe manageriale, care:
– nu are o preocupare reală pentru creșterea veniturilor companiei,
– nu a lansat nicio linie nouă de afaceri, nici un contract care să ofere speranţă angajaţilor;
Toate acestea într-o perioadă în care toate companiile de profil au prosperat și și-au dublat sau chiar triplat veniturile”, arată sursa citată.
În acest sens, Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLRP) face un ultim apel către Guvern să analizeze starea companiei astfel încât să rezolve toate problemele existente la momentul actual.
„Va solicitam să găsiți timpul necesar pentru o analiză temeinică și sănătoasă asupra stării acestei companii! Vă vom rămâne parteneri de bună credință în identificarea unor soluții corecte care să ducă la creșterea calității serviciilor din Poșta Română, dar și la o plată corectă pentru cei care muncesc!”, se arată în comunicatul transmis de SLRP.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





